Aptitudine

Aptitudine

Definiție

Aptitudinea (lat ,,aptus= potrivit) este o însușire sau un complex de însușiri fizice şi psihice care determină performanţe în activitate. Aptitudinile reprezintă latura instrumental-operaţională a personalităţii.

Însuşire mijlocitoare de performanţă

Aptitudinea este mai mult decât o simplă însuşire, este o însuşire care contribuie la atingerea unei performanţe în activitate.

Aptitudinile generează performanţă

O singură aptitudine, oricât de bine dezvoltată, nu poate determina succesul într-o activitate.

Talent

Talentul este gradul înalt de dezvoltare a aptitudinilor, laolaltă cu combinarea lor originală, în stare să asigure realizarea de valori noi şi originale.

Geniul

Geniul reprezintă o activitate creatoare de însemnătate istorică pentru societate.

Clasificare

-după gradul de complexitate:

1.Aptitudini simple

Corespund unui singur aspect al realităţii

Ex: auz muzical, fineţea simţului gustativ, percepţia spaţială, fidelitatea memoriei, promptitudinea reactualizării, rapiditatea memorării.

  1. Aptitudini complexe

a.Aptitudini speciale- care asigură performanţa într-un domeniu de activitate

Ex: aptitudini tehnice, aptitudini muzicale, aptitudini plastice, aptitudini sportive, aptitudini pedagogice

Aptitudinea muzicală

-componenta senzorială: capacitatea de a discrimina înălţimea, intensitatea şi durata sunetelor muzicale

-componenta mnezică: capacitatea de întipărire şi reproducere a sunetelor

-componenta sintetică: realizarea şi perceperea combinaţiilor muzicale, melodiilor şi structurilor ritmice

-componenta motrică: permite realizarea practică a sunetului auzit prin voce sau cu ajutorul instrumentelor muzicale.

-componenta ideativă: asocierea între configuraţiile de sunete şi conţinutul de idei.

Aptitudinea pedagogică

  • Capacitatea de accesibilizare a conţinutului învăţării
  • Comunicativitate şi capacitate de relaţionare
  • Spirit de observaţie
  • Atenţie distributivă
  • Tact pedagogic

b.Aptitudini generale- care ajută în toate domeniile

Ex: spiritul de observaţie, calităţile memoriei (rapiditatea întipăririi, fidelitatea actualizării, promptitudinea reactualizării), inteligenţa,

Inteligenţa

Definiţie

Inteligenţa reprezintă un sistem de însuşiri stabile, care la om se reflectă în calitatea activităţii intelectuale centrate pe gândire..

Teoria celor doi factori a lui Charles Spearman

Charles Spearman a observat că, alături de diverşi factori S (specific), există şi un factor G (general), care este implicat în toate formele de activitate.

Termenul de inteligenţă are 2 sensuri:

1.Proces de adaptare, prin asimilare şi prelucrare a informaţiilor

2.Aptitudine constând în structuri operaţionale, care asigură eficienţa conduitei.

Teoria multifactorială a lui Louis Thurstone

Louis Thurstone contestă parţial considerarea unitară a inteligenţei. El susţine că factorul G poate fi divizat în mai multe calităţi primare:

-comprehensiunea verbală: capacitatea de a înţelege cuvintele

-fluenţa verbală: abilitatea de a verbaliza rapid, de a rezolva anagrame, de a ritma cuvinte

-factorul numeric: a socoti (adunare, scădere, înmulţire, împărţire, ridicare la pătrat) rapid

-factorul spaţial: abilitatea de a vizualiza relaţii între formele spaţiale şi de a recunoaşte aceeaşi formă în poziţii diferite.

-factorul-memorie: abilitatea de a numi verbal stimulii,

-factorul percepţie: capacitatea de a sesiza rapid detaliile, de a observa asemănările şi diferenţele între obiecte

-factorul raţionament: abilitatea de a găsi regula generală în exemplele prezentate, de a găsi modul în care este construită o serie de numere, după ce este dată o secvenţă din ea.

Teoria genetică a lui Jean Piaget

Piaget susţine că inteligenţa este o relaţie adaptativă între om şi realitatea înconjurătoare. Adaptarea este o echilibrare între asimilare (integrarea noilor informaţii în sistemul vechi de informaţii) şi acomodare (restructurarea modelelor de cunoaştere sub influenţa noilor informaţii).

Piaget arată că inteligenţa trece prin 4 stadii:

1.Inteligenţa senzorio-motorie (0-2 ani)

Sunt exersate reflexele necondiţionate înnăscute. Copilul descoperă relaţiile dintre ceea ce percepe şi propriile acţiuni (în primul rând motorii).

Copilul învaţă să pună în legătură ceea ce fac oamenii sau obiectele din jur. De asemenea, învaţă cum să reacţioneze la schimbările mediului şi cum să-l controleze.

O achiziţie foarte importantă este ,,permanenţa obiectelor”, faptul că obiectele continuă să existe chiar dacă el nu le vede.

2.Stadiul preoperaţional (2-7 ani)

Cele mai importante achiziţii sunt mersul în picioare şi limbajul.

Alte caracteristici importante:

-apare un tip de gândire cauzală

-realul se amestecă cu imaginarul; copilul nu poate trece de limita aparenţelor

-egocentrismul: copilul nu poate vedea decât din punctul lui de vedere.

La sfârşitul perioadei apare noţiunea de număr.

3.Stadiul operaţiilor concrete (7-11 ani)

Achiziţii importante:

-clasificarea

-categorizarea

-conservarea proprietăţilor fizice ale obiectelor

Ex: volumul unui lichid este acelaşi, indiferent de forma recipientului în care se află.

Inteligenţa este inductiv-logică şi concretă: copilul are nevoie de exemple concrete

4.Stadiul operaţiilor formale (11-17 ani) (propoziţional)

Achiziţii:

-capacitatea de a opera cu concepte

-gândire deductivă, cu posibilităţi de operare nu numai asupra realului, cât şi asupra posibilului.(raţionamente de tipul ,,dacă…atunci…”)

-operarea cu enunţuri abstracte, cu argumente

Teoria psihometrică a lui Spearman şi Thurstone

Definiţia psihometriei

Psihometria se referă la nişte teste cu ajutorul cărora se pot măsura obiectiv nişte calităţi psihologice.

Primul test de inteligenţă

Primul test de inteligenţă a fost conceput în 1905 de Alfred Binet şi Theophile Simon.

Lewis Terman

În 1915, Lewis Terman a îmbunătăţit testul şi a propus conceptul de IQ. IQ-ul reprezintă raportul dintre vârsta mintală şi vârsta cronologică.

Categorii de oameni

Astfel oamenii se pot încadra în una din cele 8 categorii:

0-25  idiot

25-50 imbecil

50-70 debil mintal

70-80 intelect de limită

80-100 normal

100-120 superior

120-140 excepţional

Peste 140 supradotat.

Precocitate

Există o predispoziţie nativă a inteligenţei. Unii oameni sunt precoce. Mozart a compus un menuet la 5 ani. La 8 ani Goethe scria opere literare mature. George Enescu a intrat la Conservatorul din Viena la 7 ani. IQ-ul lui Mozart a fost estimat la 140, iar al lui Goethe la 200.

Formula de calcul al IQ-ului

Calculul IQ-ului se face după formula:

IQ=VM/VCX100

VM= vârsta mintală calculată după numărul de probe corect rezolvate în cadrul unui test de inteligenţă

VC= vârsta cronologică.

Bibliografie

Manual de psihologie, clasa a X-a, autori Elena Lupşa şi Victor Bratu, Aptitudini, pag 69-72, Editura Corvin, Deva.

 

Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine Aptitudine

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.