Reclamă la păpușile Arădeanca. Autor: neidentificat. Licență: Domeniul Public.
Arădeanca este o fabrică de păpuși din Arad, înființată în 1949. Brandul Arădeanca este unul din cele mai longevive și îndrăgite branduri de jucării românești.
Obiecte produse
Păpușa Rodica făcută la Arădeanca. Autor: Dana Jewerlyes Antiques. Dată: 2020. Licență: Utilizare cinstită.
În afară de păpuși, fabrica mai producea medalii, insigne şi cupe sportive.
În 1999, fabrica producea și articole de uz casnic, articole de sport, articole tehnico-sanitare și manechine.
Evoluție financiară
Păpușa Camelia cu ochi verzi. Autor: Anda Grigoraș. Licență: Utilizare cinstită.
În 1989 fabrica avea 1200 angajați.
Arădeanca a înregistrat profit până în anul 2000, după care a început să înregistreze pierderi. În 2004 a înregistrat din nou profit, după care a urmat un declin. Întreprinderea a intrat în insolvență în 2013. Păpușile Arădeanca sunt în continuare prezente în magazine.[1]
Păpușile Nadia Comăneci
Păpușa Nadia Comăneci, produsă după succesul răsunător din 1976 de la Montreal, a fost una dintre cele mai populare păpuși Arădeanca. În 2010 a fost produsă o nouă păpușă Nadia Comăneci, care avea la gât o replică fidelă a medaliei de aur câștigate atunci de gimnasta română.
Păpușile Arădeanca vechi
Păpușile Arădeanca. Autor: neidentificat. Licență: Domeniul Public.
Păpușile Arădeanca vechi sunt extrem de apreciate și căutate și astăzi, fiind tranzacționate de regulă la prețuri între 50 și 300 lei pe site-urile comerciale și pe Facebook.