Enciclopedie.info

Icoană

Citare

Dacă vreţi să citaţi acest articol copiaţi textul de mai jos, adăugând la sfârşit data citării:

Enciclopedie.info, Icoană, http://www.enciclopedie.info/icoana/, (data citării)

Rezumat

Icoana  este reprezentarea unei persoane sfinte sau a unui eveniment sfânt trecut sau viitor. Ea este pictată pe diverse materiale (hârtie, pânză, lemn, sticlă, metal, piatră, etc),  inclusiv pe piatra zidului bisericii şi este apoi sfinţită. Creştinii cinstesc icoanele în sensul cinstirii persoanei sfinte pe care o reprezintă. Icoanele au un însemnat rol catehetic, de învăţare şi educare. Icoanele înfăţişează persoane (Mântuitorul, Maica Domnului, apostolii, sfinţii), sau evocă evenimente trecute din viaţa acestora (faptele Mântuitorului, ale apostolilor, ale altor sfinţi), sau prezintă fapte care urmează să se întâmple (venirea a doua în slavă a Mântuitorului, învierea morţilor, Judecata de Apoi). Biserica Ortodoxă prăznuieşte sărbătoarea icoanelor şi biruinţa cultului lor în prima Duminică din Postul Mare, numită şi Duminica Ortodoxiei.

Icoane în Biblie

Pe cortul mărturiei erau pictaţi cu măiestrie heruvimi. (Exod 26.1, Exod36.7). Pe perdeaua care despărţea sfânta de sfânta sfintelor (unde era chivotul mărturiei) erau figuraţi heruvimi (Exod26.31-34, 36.33).^[1]

Raţiunea icoanei

Raţiunea de a exista a icoanei este, aşa cum lămureşte Sf. Damaschin, legată de firea omenească : icoana există pentru că originalul nu poate fi prezent în mod sensibil în faţa ochilor după trecerea din viaţa pământească. Astfel noi trebuie să ne mulţumim cu copia căci firea omenească este limitată, ea neavând posibilitatea de a vedea cele trecute (de exemplu creaţia omului, faptele petrecute în timpul lui Hristos, vieţile sfinţilor care au trecut la Domnul, etc), viitoare (de exemplu Judecata de Apoi, învierea morţilor) sau cele depărtate în spaţiu.^[2]

Deosebirea dintre icoană şi idol

Sf. Teodor Studitul (sec al IX-lea) arată deosebirea dintre icoană şi idol:,,icoana este imaginea adevărului, pe când idolul este imaginea minciunii, a erorii”. Icoana reprezintă scene care au existat într-adevăr (de exemplu faptele din viaţa lui Iisus), persoane care au existat în carne şi oase în trecut şi există acum în formă spirituală (Iisus Hristos, Maica Domnului, sfinţii) şi fapte care vor exista (de exemplu învierea morţilor, Judecata de apoi).^[3]

Cinstirea icoanei înseamnă cinstirea persoanei zugrăvite în ea

În istoria Bisericii, în sec al VIII-lea şi al IX-.lea, a existat o luptă între iconoclaşti (duşmanii cinstirii icoanelor) şi iconoduli (cinstitorii icoanelor). Disputa a fost tranşată la Sinodul al VII-lea Ecumenic (Niceea, 787), unde s-a hotărât cinstirea icoanelor şi repunerea lor în biserici, stabilindu-se adevărata învăţătură despre icoane.

Apărătorii adevăratei doctrine a icoanei au fost Sf.Ioan Damaschin, Sf. Teodor Studitul şi Sf. Nichifor Mărturisitorul. Lupta împotriva icoanelor a reizbucnit în sec al IX (813-820), dar s-a stins după moartea împăratului Teofil (842). Atunci soţia acestuia, împărăteasa Teodora, a restabilit cultul icoanelor, convocând un Sinod la Constantinopol (842), prilej cu care s-a stabilit şi o zi a cinstirii icoanelor, numită Duminica Ortodoxiei, în prima Duminică din Postul Mare.^[4]

La plinirea vremii, cum ne învaţă Sfântul Ioan Damaschin, ,,El S-a făcut om în chip adevărat, a locuit pe pământ, a petrecut cu oamenii, a făcut minuni, a suferit, a fost răstignit, a înviat, S-a înălţat şi toate acestea s-au întâmplat în chip real şi a fost văzut de oameni; deci când s-au făcut acestea, s-a înfăţişat în icoană chipul Lui, spre a ne aduce aminte de El şi spre a căpăta învăţătură, noi, care n-am fost de faţă atunci, pentru ca, fără să fi văzut, dar auzind şi crezând, să avem parte de fericirea Domnului”. Acelaşi sfânt părinte mai spune că ,,de multe ori, neavând în minte patima Domnului, dar văzând icoana răstignirii lui Hristos, ne aducem aminte de patima mântuitoare şi, căzând în genunchi, ne închinăm”. Dar noi nu ne închinăm materiei, ci celui ce este înfăţişat în icoană, după cum nu ne închinăm materiei din care este făcută Evanghelia-cartea. Nici materiei crucii, ci chipului crucii…cinstirea dată ei se urcă spre Cel Întrupat, spre Hristos Iisus. ,,Tot astfel şi cu faptele sfinţilor bărbaţi, fapte care ne îndeamnă spre bărbăţie, spre râvnă, spre imitarea vieţii lor şi spre slava lui Dumnezeu”.^[5]

Sinodul al VII -lea

Sinodul al VII-lea Ecumenic a hotărât:,,este permis şi chiar bineplăcut înaintea lui Dumnezeu a face icoane. Acestor icoane sfinte nu li se dă însă adorarea (închinarea) care se cuvine numai lui Dumnezeu, ci venerarea sau cinstirea care se aduce persoanei înfăţişate pe icoană, iar nu materiei sau chipului de pe ea”.^[6]

Sinodul al VII-lea Ecumenic a stabilit într-una din hotărârile sale că ,,icoanelor trebuie să li se dea aceeaşi cinstire ca şi Sfintei Cruci, Sfintei Evanghelii şi celorlalte lucruri sfinţite şi că această cinstire se poate exprima prin anumite semne văzute, ca tămâierea şi aprinderea de lumânări şi că cinstirea icoanelor nu e idolatrie.” Aşa apare şi în mărturisirile de credinţă ale Bisericii Ortodoxe precum : Mărturisirea de credinţă a lui Dositei al Ierusalimului, adoptată în Sinodul de la Ierusalim din 1672 ca mărturisire de credinţă a întregii Biserici Ortodoxe, sau în Mărturisirea de credinţă a lui Petru Movilă:,,noi, când cinstim icoanele şi ne închinăm lor, nu ne închinăm văpselelor sau lemnelor, ci sfinţilor, ale cărora sunt icoanele. Pe ei îi cinstim ca pe nişte slugi ale lui Dumnezeu. Deci închinarea la sfintele icoane ce se face în Biserica Ortodoxă nu calcă porunca I din Decalog; pentru că această închinare nu este tot una cu aceea pe care o dăm lui Dumnezeu…”.^[7]

În cărţile de slujbă

În cărţile de slujbă ale Bisericii Ortodoxe Române este scris: ,,Mă închin sfinţilor şi cinstitelor icoane, adică lui Hristos însuşi, Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi tuturor sfinţilor; nu însă cu închinăciune ca lui Dumnezeu, ci înălţându-mă cu mintea la chipul ce înfăţişează; de aceea şi cinstea cea către acestea o trec la prototipuri”.^[8]

Molitfelnicul spune şi el în rânduiala pentru binecuvântarea şi sfinţirea icoanei Domnului nostru Iisus Hristos:,,am pus această icoană înaintea măririi Tale, nu îndumnezeind-o, ci ştiind că cinstea icoanei se suie la cel zugrăvit de dânsa”.^[9]

Icoane sfinţite şi icoane nesfinţite

Sf. Ioan Damaschin spune:,,icoanele sunt sfinţite prin numele lui Dumnezeu şi umbrite din cauza aceasta cu harul dumnezeiescului Duh”. Deosebirea dintre o icoană sfinţită şi una nesfinţită constă în faptul că ultima nu este încă un obiect de cult, ci un simplu tablou religios. Icoana nu este un simplu obiect de artă, ci are un sens profund. Venerarea icoanelor are la bază credinţa că prototipul devine o prezenţă harică prin sfinţirea icoanei şi capătă o forţă ce poate face minuni, dându-ne ajutorul pe care îl cerem în rugăciunile noastre. Dimitrie Cantemir scrie despre acest adevăr astfel:,,Toate sfintele icoane, sfintele moaşte şi sfintele locuri au fost sfinţite, au făcut şi pot oricând să facă minuni, numai să existe însă la bază credinţa neclintită în Dumnezeu, singurul care face minuni şi care dă har şi dar de a face minuni, asemenea minunilor Domnului nostru Iisus Hristos”.^[10]

Icoana, rol catehetic

Icoana, pictura bisericească în ansamblul ei, are un însemnat rol catehetic:ea învaţă şi educă. Prin intermediul icoanelor, credincioşii învaţă să cunoască viaţa Mântuitorului, faptele şi minunile săvârşite de El pe pământ, vieţile pline de virtuţi ale martirilor şi sfinţilor. Grigorie cel Mare spune:,,ceea ce este Scriptura pentru cei care ştiu să citească, aceea este pictura pentru cei neînvăţaţi, pentru că în ea chiar şi cei neînvăţaţi văd ce trebuie să urmeze”.^[11]

Sărbătoarea icoanelor

Biserica Ortodoxă prăznuieşte sărbătoarea icoanelor şi biruinţa cultului lor în prima Duminică din Postul Mare, numită şi Duminica Ortodoxiei. Sărbătoarea a fost instituită în anul 842 de către împărăteasa Teodora a Bizanţului ,,pentru a pune capăt mişcărilor iconoclaste ce au reînceput în timpul împăratului bizantin Leon Armeanul (813-820) şi au continuat până la moartea ultimului împărat iconoclast, Teofil (829-842)”, soţul Teodorei.^[12]

Tipuri de icoane

1. a) în funcţie de prezenţa sau absenţa mobilităţii

-imobile: icoanele de pe pereţii bisericii (icoane murale) şi de pe catapeteasmă

-mobile: majoritatea icoanelor

1. b) în funcţie de destinaţie

-în serviciul cultului public (icoanele din biserică, icoanele folosite în procesiuni, etc)

-în cultul particular

-familiale (din casele credincioşilor)

-iconiţe portabile: protectoare cum ar fi cele purtate individual

1. c) în funcţie de persoana zugrăvită

-icoane care-l reprezintă pe Iisus

-icoane care o reprezintă pe Fecioara Maria, numite şi icoane mariale. Ele o înfăţişează pe Fecioara Maria în mai multe feluri:

-singură, ca Orantă, rugându-se pentru oameni: icoana Deisis

-ca Maică a lui Dumnezeu cu Pruncul în braţe: în care este înfăţişată fie numai bust (cum o putem vedea în icoana împărătească de pe catapeteasmă şi în icoanele mobile), fie în întregime, cum apare pe bolta altarului, aşezată pe tron, încadrată de îngeri

-icoane ce îi reprezintă pe sfinţi

-icoane ce prezintă scene din viaţa Mântuitorului, din Biblie în general

-icoane împărăteşti

Icoanele împărăteşti sunt cele două icoane mari de pe catapeteasmă. În dreapta (sud) se află icoana împărătească a Mântuitorului, reprezentându-l ca împărat ori arhiereu, şezând pe tron, ori ca proroc şi învăţător, având Sfânta Evanghelie deschisă şi binecuvântând. În stânga (la nord) se află icoana Maicii Domnului ca împărăteasă, şezând pe tron cu Pruncul Dumnezeiesc în braţe. Ele se numesc împărăteşti pentru că sunt icoane mari ce zugrăvesc cele mai importante persoane pentru creştini, fiind înfăţişate singure, în slava lor cerească (aşadar fără alţi sfinţi), dar şi pentru că ele încadrează uşile împărăteşti.

Bibliografie

1) Ene Branişte şi Ecaterina Branişte-Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2

2) Arhiepiscopia Ortodoxă Romană a Vadului, Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, pag 399,  Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4

3) Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2, http://www.bibliaortodoxa.ro/

Articole înrudite

Rugăciune

Biserică

Biserica Ortodoxă Română

• 1. Învăţătura de credinţă creştin- ortodoxă

  http://www.roeanz.com.au/media/uploads/episcopia/IVATATURA_de_CREDINTA_CRESTINA_ORTODOXA.pdf

• 2. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte-Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2
• 3. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte-Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2
• 4. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte-Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2
• 5. Creştin-ortodox, Despre icoane, http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/dogmatica/despre-icoane-80114.html
• 6. Arhiepiscopia Ortodoxă Romană a Vadului , Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă  ortodoxă, pag 399,  Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
• 7. Sf.Teodor Studitul-Trei antiretice împotriva iconomahilor
• 8. Arhieraticon, ediţia a III-a a Sfântului Sinod, Bucureşti, 1926, pag 85
• 9. Molitfelnic, ediţia 1937, pag 523
• 10. Dimitrie Cantemir- Loca obscurae, traducere T. Bodogae, revista BOR, 1973, 9-10, p.108-109
• 11. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte-Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2
• 12. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte-Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2