Iisus Hristos

Iisus Hristos

Iisus Hristos, icoană, pictură de Andrei Rubliov, detaliu, chip
Mântuitorul. Pictor: Andrei Rubliov (1360-1430, canonizat sfânt în 1988).Data: începutul secolului al XV-lea, cca 1410. Tehnica: Tempera pe lemn. Dimensiuni: 158 cm/106 cm (întreaga icoană)
Locaţia actuală: Galeria Tretyakov, Moscova, sala 60, https://www.tretyakovgallery.ru/en/collection/_show/image/_id/2595
Sursa/fotograful: Google Art project. Licenţă: Domeniul Public

Iisus Hristos (Iisus=Mântuitorul; Hristos sau Mesia= Unsul lui Dumnezeu) este Dumnezeu-Fiul (a doua Persoană din Sfânta Treime, alături de Dumnezeu- Tatăl şi de Duhul Sfânt), Fiul lui Dumnezeu (Mt7.21, 10.32), întemeietorul creştinismului. El este Fiul Celui Preaînalt (Lc1.31), mijlocitor către Tatăl(1Ioan 2.1), Amin, martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu (Apoc 3.14), Începutul, întâiul născut din morţi, cel dintâi întru toate (Col 1.18), Dumnezeu adevărat (Ioan 10.30, 17.22), Cuvântul (Ioan 1.1), prin care toate s-au făcut (Ioan 1.3, Facerea, cap1, Ps32.6), Începătorul vieţii (FA 3.15) şi care S-a întrupat din Duhul Sfânt şi Fecioara Maria (Mt1.18, Lc1.35), Nazarinean (Mt2.23), rădăcina şi odrasla lui David, steaua care străluceşte dimineaţa.(Apoc22.16), leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David (Apoc 5.5), Mântuitorul (Iisus), Unsul lui Dumnezeu (Hristos sau Mesia, FA4.26, Mt16.16, 23.10, 26.64, Ioan 1.25), Fiul Omului (Mt 9.6, 10.23,11.19), 12.8, 13.41), Emanuel (,,Cu Noi este Dumnezeu” Mt1.23), Proroc (FA 3.22, Deut 18.15-22), unicul Învăţător (Mt23.8,10), Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec (Evr5.6,6.20, 7.3, Ps109.4), Mare Arhiereu, care a străbătut cerurile (Evrei 4.14), Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare (Evrei9.11), Capul Bisericii (Efes 1.22, Col 1.18), Capul oricărui bărbat (1Cor11.3), Cel ce a vindecat toată boala şi neputinţa în popor (Mt4.23-24, 9.35), Judecător (Ioan 5.22, FA10.42, Iac4.12) al celor vii şi al celor morţi (FA5.42), Împărat (Ioan 18.36,37, Mt2.2, Mat5.35, 21.5, 25.34,40, Lc19.38, Ioan 12.13,15), Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.(Apoc19.16), piatra (1Cor 10.4), piatra din capul unghiului (Efes 2.20, Mt 21.42), aleasă, de mare preţ.(1Pet2.6), Cel Întâi-Născut din morţi şi Domnul împăraţilor pământului (Apoc1.5), Pârga celor adormiţi (1 Cor. 15.20), Mielul ce ridică păcatul lumii (Ioan 1.29, 1.36, Fapte 8.32, 1 Petru 1.19), Lumina Lumii (Ioan 8.12), Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 14.6), Uşa oilor (Ioan 10.7,9), Păstorul (Matei 25.32,26.31, Marcu 14.27, Ioan 10.2) cel bun (Ioan 10.11,14) care și-a pus sufletul pentru oile Sale (Ioan 10.11), Mai-Marele păstorilor (1Pet5.4), Viţa adevărată (Ioan 15.1,5), Pâinea vieţii (Ioan 6.35, 6.48), Pâinea vie care S-a pogorât din cer (Ioan 6.51) şi care dă viaţă lumii (Ioan6.33), Mirele[1](Mt9.15, Mt25.5,6, 10, Apoc 21.2), Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul(Apoc 22.13, 1.8).

Naşterea de la începutul lumii

Iisus (Cuvântul) s-a născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, precum se spune în Crez (Ioan 1.1). Prin Cuvânt lucrurile s-au făcut, au luat fiinţă şi astfel a apărut lumea. (Ioan 1.3, Facerea, cap1, Ps32.6). Iisus (Dumnezeu-Fiul) şi Dumnezeu- Tatăl sunt una (Ioan 10.30, 17.11,22). Iisus spune la un moment dat: ,, Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer”(Lc 10.18).

Naşterea trupească şi copilăria

Descendenţa

De la Avraam până la Iisus au existat 42 de neamuri: 14 neamuri de la Avraam la David, 14 neamuri de la David la strămutarea în Babilon şi 14 neamuri de la strămutarea în Babilon până la Iisus.(Mt 1.1-17)

Binevestirea

Fecioara Maria, care locuia în Nazaret, o cetate din Galileea, era logodită cu Iosif din casa lui David. Îngerul Gavriil i se arată Fecioarei Maria, spunându-i că este binecuvântată între femei întrucât va naşte, graţie pogorârii Duhului Sfânt peste ea, un fiu pe care-L va chema Iisus. Iar Acesta va fi Fiul Celui Preaînalt şi Împărăţia Lui va fi veşnică. Şi îi mai spune că ruda ei, Elisabeta, cea numită stearpă, soţia preotului Zaharia, este însărcinată în luna a şasea. Fecioara Maria pleacă în cetatea din munţi unde era casa lui Zaharia şi i se închină Elisabetei. Atunci pruncul din burta acesteia (Ioan Botezătorul) saltă de bucurie, iar Elisabeta, umplându-se de Duh Sfânt, îi spune că este binecuvântată între femei. După trei luni de şedere, Fecioara Maria pleacă acasă.(Lc1.26-56)

Căsătoria Iosif- Fecioara Maria

Iosif, observând că Fecioara Maria este însărcinată, drept fiind şi nevrând s-o dea în vileag[2], se gândea s-o lase pe ascuns. Dar un înger i-a apărut în vis şi i-a spus să o ia de nevastă pe Maria pentru că Fiul ei este de la Duhul Sfânt şi se va chema Iisus (Mântuitorul) pentru că va mântui poporul de păcatele sale. Şi Iosif a făcut ceea ce i-a spus îngerul.(Mt.1-18-25)

Recensământul din Betleem

În vremea domniei cezarului August, s-a primit ordin să fie efectuat un recensământ. Aşa că Iosif, care era din Betleemul Iudeei, a plecat împreună cu Maria însărcinată spre locul său de naştere. Şi acolo Mariei i-a venit vremea să nască. Cei doi au încercat să se cazeze la un han, dar acolo nu mai erau locuri, aşa că Iisus s-a născut în iesle.(Lc2.1-7)

Cei 3 magi

Trei magi de la Răsărit au venit la Ierusalim, întrebându-l pe Irod cel Mare unde este cel ce s-a născut Rege al Iudeilor, căci I-au văzut steaua pe cer şi doresc să I se închine. Regele Irod cel Mare s-a tulburat şi, aflând de la arhierei şi cărturari că locul naşterii este Betleem, le-a zis cu viclenie să îl anunţe când descoperă exact locul, pretextând că vrea şi el să I se închine. Magii au urmat steaua care s-a oprit înaintea locului unde se născuse Iisus. Şi aceştia, intrând acolo, I s-au închinat şi I-au adus aur, tămâie şi smirnă. Un înger i-a înştiinţat în vis pe magi să nu-l anunţe pe Irod cel Mare şi aceştia s-au întors în ţara lor pe alt drum.(Mt.2.1-12)

Păstori

Nişte îngeri le binevestesc şi unor păstori, care vin şi ei să-L vadă pe Iisus şi apoi transmit şi ei mai departe vestea cea bună. (Lc2.8-20). La opt zile, familia L-a dus pe Iisus să fie circumcis, I-a pus numele Iisus şi, la 40 de zile, Iisus a fost dus la Templu, în Ierusalim, pentru a fi făcută jertfa păsărilor, aşa cum prevedea legea lui Moise[3] (Lc2.21-24)

Simeon şi Ana

În Ierusalim, pruncul Iisus a fost văzut de dreptul Simeon, căruia i se prorocise că nu va muri până când nu-L va vedea pe Iisus, şi de prorociţa Ana, văduvă de 84 de ani, care nu se depărta de la Templu, ci slujea ziua şi noaptea în post şi rugăciuni. Iar aceştia încep să prorocească în legătură cu viaţa lui Iisus.(Lc2.25-39)

Fuga în Egipt

Un înger i-a apărut lui Iosif în vis şi i-a spus să fugă împreună cu familia în Egipt pentru că Irod cel Mare va dori să-L omoare pe Iisus. Şi cei trei au plecat noaptea în Egipt. Irod a dat ordin să fie ucişi toţi pruncii mai mici de doi ani de parte bărbătească din Betleem şi a fost o jale mare.(Mt.2-13-18)

Reîntoacerea în Israel

După moartea lui Irod cel Mare, un înger îi apare în vis lui Iosif şi îi spune să se reîntoarcă cu familia în Israel pentru că nu mai e nicio primejdie. Şi Iosif, auzind că în Iudeea domneşte Irod Arhelau, fiul lui Irod cel Mare, s-a temut să meargă acolo şi, primind o nouă înştiinţare în vis de la înger, a mers cu familia în Galileea, în Nazaret.(Mt2.19-23)

Adolescenţa

Rămânerea la Templu

La vârsta de 12 ani, Iisus rămâne la Templu după sărbătoarea Paştilor, când toţi veneau la Ierusalim, la fel ca în fiecare an. Şi, crezându-L printre călători, părinţii lui pleacă spre casă şi îi observă lipsa după o zi. Se întorc şi Îl găsesc după trei zile la Templu, în mijlocul învăţătorilor, care erau uimiţi de înţelepciunea şi priceperea Sa. Iisus le spune că acolo trebuia să fie şi apoi pleacă cu ei spre Nazaret(Lc2.40-52)

Tinereţea şi maturitatea

Meseria de început

Iisus a fost tâmplar (Mc6.3), ca şi Iosif. (Mt13.55)

Botezul

Iisus se înfăţişează înaintea lui Ioan Botezătorul, care propovăduia pocăinţa şi apropierea împărăţiei cerurilor şi care îi boteza în Iordan pe cei care îşi mărturiseau sincer păcatele. Iisus este botezat şi în acel moment Duhul Sfânt Se pogoară peste El în chip de porumbel, iar glasul lui Dumnezeu Îl recunoaşte drept Fiul Său Cel Iubit. (Matei, cap3)

Biruirea celor trei ispite

Iisus a mers în pustie, unde a stat împreună cu animalele sălbatice şi unde a fost slujit de îngeri (Mc1.13)

Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi la urmă a flămânzit. Cel rău Îl ispiteşte prima oară spunându-I să prefacă nişte pietre în pâini. Iisus îi răspunde că omul se hrăneşte nu numai cu pâine, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu(Mt4.2-4), reiterând porunca aflată în Deuteronom(Deut8.3).

În a doua ispită, Iisus este dus pe aripa Templului şi cel rău Îi spune să Se arunce jos, invocând nişte versete din psalmi în care se spune că îngerii Îl vor salva pe cel credincios (Ps90.11-12). Iisus îi răspunde că este de asemenea scris:,,să nu-L ispiteşti pe Domnul Dumnezeul Tău”(Mt4.7), amintind o învăţătură importantă din Deuteronom (Deut6.16)

În a treia ispită, Iisus este dus pe un munte înalt şi Cel rău Îi arată toate bogăţiile şi slava lor, spunându-I că I le va da pe toate dacă i se va închina lui. Atunci Iisus îi răspunde să meargă înapoia Sa, căci este scris de asemenea că numai Lui Dumnezeu să I te închini şi numai Lui să-I slujeşti (Mt4.10), amintind o poruncă esenţială din Deuteronom (Deut6.13, 10.20)

Atunci cel rău L-a lăsat şi îngerii S-au apropiat de El şi Îi slujeau (Mt 4.11)

Astfel Iisus a învins pe rând ispita foamei, ispita etalării puterilor dumnezeieşti şi ispita bogăţiei şi a slavei.

Apostolii

Cei 12 apostoli

Mântuitorul şi-a ales 12 apostoli: Simon (Petru), Andrei, Cel Întâi-Chemat (fratele lui Simon Petru),  Ioan Teologul (fratele lui Iacov, fiul lui Zevedei; evanghelist), Matei Vameşul (zis şi Levi, fratele lui Iacov, fiul lui Alfeu; evanghelist), Bartolomeu (Natanail), Toma, Filip, Iacov (fiul lui Zevedei), Iacov (fiul lui Alfeu şi fratele lui Matei), Simon Zilotul, Iuda (Tadeu, fratele lui Iacov) şi Iuda Iscarioteanul (înlocuit cu Matia după sinucidere) (Matei 10.4)

Petru

Petru este cel ce L-a recunoscut pe Iisus ca fiind Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu, acest lucru fiindu-i descoperit de Tatăl din ceruri, aşa cum spune Iisus. Pe Petru (care semnifică ,,piatră”) Iisus întemeiază Biserica Sa, pe care porţile iadului nu o vor birui. Mântuitorul îi încredinţează lui Petru cheile împărăţiei cerurilor şi îi spune că orice va lega sau dezlega pe pământ va fi legat şi dezlegat şi în ceruri (Mat16.13-19)

Petru, Iacob şi Ioan

Petru, Iacob şi Ioan sunt cei trei apostoli pe care Iisus îi ia ca martori ai Schimbării Sale la Faţă. Lc9.28-36). Cei trei sunt luaţi de Iisus pentru ca să se roage pentru El în grădina Ghetsimani, înainte de a fi arestat (Mt26.36-46).

Propovăduirea

Acuzat de unii cărturari şi farisei că stă lângă păcătoşi, vameşi şi curve, Iisus le răspunde că cei bolnavi au nevoie de doctor, nu cei sănătoşi şi că el a venit să cheme la pocăinţă nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi (Mc2.14-17). El îi iartă păcatele prostituatei care vine în casa fariseului Simon graţie multei iubiri faţă de El (Lc7.37-50).

Iisus, însoţit de cei 12 apostoli, a învăţat poporul cu putere, nu cum o făceau cărturarii (Mat7.29). Îmbina învăţătura directă (ca de exemplu în Predica de pe Munte) cu parabolele (Ioan 16.25). Slujitorii fariseilor le spun acestora că ei nu au auzit niciodată în viaţa lor pe un om să vorbească aşa cum vorbeşte Iisus.(Ioan 7.45-49)

Iisus nu a scris nimic, dar evangheliştii au consemnat în scris cuvintele Sale.

Cele mai mari porunci

Sufletul şi comorile spirituale

Iisus învaţă că sufletul are cea mai mare valoare, mai mare decât a întregii lumi materiale:,,Ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, dar sufletul şi-l va pierde? (Mat16.26, Mc8.36-37). Hristos îi îndeamnă pe oameni să adune comori în cer, pentru că acelea sunt veşnice, şi nu efemere precum comorile de pe pământ, care sunt stricate de molii şi rugină şi sunt căutate de hoţi, şi atunci inima lor le va fi în cer (rai), unde le este şi comoara (Mt6.19-21) Mântuitorul le spune că slujirea lui Dumnezeu este incompatibilă cu iubirea de arginţi căci nimeni nu poate sluji la doi domni (Mt6.24). Omul, continuă Iisus, trebuie să caute mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, iar toate celelalte (mâncarea, băutura, îmbrăcămintea) se vor adăuga apoi lor.(Mt6.25-34) Iisus le mai spune să se păzească de lăcomia de avere căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale. (Lc12.15) Bogaţii vor intra greu în împărăţia cerurilor.(Mt19.23-24).

Cele 2 porunci ale iubirii

Iisus învaţă că dobândirea vieţii veşnice se obţine prin respectarea celor două porunci ale iubirii. (Lc10.27) Prima este iubirea lui Dumnezeu din tot sufletul (Lc10.27, Deut6.4-5, 10.12, 30.6), iar a doua este iubirea aproapelui ca pe tine însuţi.(Lc10.27, Lev19.18, Mat19.19, Mc12.31, Lc10.27, Rom 13.9, Gal 5.14, Iac2.8). Iar aproapele este cel în nevoie precum se vede în parabola samarineanului milostiv(Lc10.27). Iubirea lui Dumnezeu înseamnă respectarea poruncilor Sale, învaţă Iisus.(Ioan14.15,21,23, 15.10) Aceste două porunci sunt cele mai mari porunci existente, aşa cum ne încredinţează tot Mântuitorul(Mc 12.28-34). Iisus dă şi o poruncă nouă: aceea de a se iubi unii pe alţii aşa cum i-a iubit El pe oameni.(Ioan 13.34, Ioan 15.12) Iar iubirea sa pentru oameni a fost, tot după vorbele lui Iisus, cea mai mare iubire posibilă şi s-a vădit în faptul că el şi-a dat viaţa pentru oameni (Ioan15.12-15) Iubirea de oameni este semnul distinctiv al creştinilor, învaţă Mântuitorul (Ioan 13.35)

Părţile cele mai grele ale Legii: dreptatea, mila şi credinţa

Dreptatea, mila şi credinţa sunt părţile cele mai grele ale Legii, comparativ cu acordarea zeciuielii şi ambele trebuie îndeplinite, arată Mântuitorul (Mt23.23). În altă parte, el îi critică pe unii farisei că uită de dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu, concentrându-se exclusiv pe acordarea zeciuielii.(Lc11.42) Zeciuiala era obligaţia morală din Legea Veche ebraică de a face milostenie cu a zecea parte din veniturile semănăturilor în fiecare an (Deut 14.22). Mila trebuie făcută în ascuns, astfel încât să nu ştie stânga ce face dreapta, fără trâmbiţare în văzul oamenilor, învaţă Iisus(Mt6.3)

Legea reciprocităţii

Iisus arată că Legea Veche şi proorocii se pot rezuma la respectarea legii reciprocităţii: oamenii trebuie să facă altora doar acele lucruri pe care şi ei le-ar primi cu bucurie de la alţii.(Mt7.12, Lc6.31)

Desăvârşirea Legii Vechi

Mântuitorul învaţă că El a venit nu să strice Legea veche ebraică şi proorocii, ci să le desăvârşească. Astfel el adânceşte sensul unor porunci şi îndemnuri din Vechiul Testament referitoare la ucidere, împăcarea cu pârâşul, preacurvie, divorţ şi adulter, jurământ, atitudinea faţă de vrăjmaşi, ţinerea zilei de odihnă (Sâmbăta). Cu privire la duşmani, Iisus îndeamnă la iubirea vrăjmaşilor, binecuvântarea celor ce blestemă, facerea de bine celor ce fac rău şi ruga pentru cei care vatămă şi prigonesc. Cine face acestea devine fiu al Tatălui Ceresc, care este bun şi cu cei răi, şi se desăvârşeşte spiritual. Creştinul trebuie să depăşească anumite reciprocităţi morale (iubire pentru iubire, îmbrăţişare pentru îmbrăţişare, împrumut cu restituire), care sunt practicate şi de către păgâni. (Mat5.21-48) Iisus recomandă împrumutul fără nădejdea restituirii (Lc6.34). Mântuitorul instituie Legea Nouă (Mt26.28, Mc14.24), care cuprinde Legea Veche adâncită şi desăvârşită, dar fără sacrificiile rituale animale, care vor fi înlocuite de jertfa Sa de pe cruce. (Mt26.28)

Împlinirea profeţiilor Vechiului Testament

Iisus a împlinit toate profeţiile din Vechiul Testament referitoare la El: naşterea din Fecioară a Mântuitorului cu numele de Emanuel (Isaia7.14, Lc1.31), naşterea în Betleem (Miheia 5.1, Ioan7.42), şederea în Egipt (Osea 11.1, Mt2.15), tămăduirea orbilor, surzilor, şchiopilor şi gângavilor (Isaia 35.5, Mt11.5), împărţirea hainelor şi tragerea la sorţi pentru cămaşă (Ps21.20, Mt27.35), etc.

Împărăţia lui Dumnezeu

Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip vizibil, învaţă Iisus, ci ea este înlăuntrul persoanei (Lc17.20-21). Împărăţia lui Dumnezeu se cucereşte prin asalt, prin luptă spirituală (Lc16.16). Vor intra în împărăţia lui Dumnezeu aceia care vor fi asemenea copiilor, spune Mântuitorul (Mc10.13-16)

Taine

Botez

Iisus îi spune lui Nicodim, fariseu şi fruntaş al iudeilor, că cine nu se va naşte de sus, din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3.1-5-21). Este instituită astfel taina botezului. Apostolii sunt trimişi să boteze în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh (Mt28.19)

Spovedanie

Mântuitorul le spune apostolilor:,, Adevăr vă grăiesc: Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer”  (Mat18.18, Ioan 20.23)

Euharistie (împărtăşanie)

La Cina cea de Taină, Iisus rânduieşte şi taina euharistiei prin frângerea şi împărţirea pâinii ca trup al lui Hristos şi împărţirea vinului ca sânge al lui Hristos.(Mt26.26-29)

Căsătorie

Participând la nunta din Cana Galileei, Mântuitorul sfinţeşte căsătoria.(Ioan 2.1-10)

Preoţie

Iisus instituie şi taina preoţiei atunci când suflă Duh Sfânt peste apostoli şi îi trimite în lume să propovăduiască, să boteze în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh (Mt28.18-20), să ierte păcatele (Ioan 20.21-23). Ei se vor îmbrăca cu putere de sus la Cincizecime, când Duhul Sfânt se va pogorî peste ei (Lc24.49, FA 2.1-8)

Predica de pe Munte

În Predica de pe Munte, Iisus afirmă în mod deschis faptul că cei smeriţi, cei ce plâng pentru păcatele lor, cei blânzi, cei drepţi, cei milostivi, cei curaţi cu inima, cei împăciuitori, cei prigoniţi pentru dreptate şi cei ocărâţi şi prigoniţi din pricina lui Hristos vor intra în rai, având parte  de plată multă în ceruri (Mat 5.1-12).

Plâns

Iisus a plâns de câteva ori: a plâns pentru cetatea Ierusalimului.(Lc 19.41) și când a văzut locul unde era îngropat Lazăr din Betania (Ioan 11.35), care avea să fie înviat de către El.(Ioan 11.43-44)

Rugăciuni

Iisus le spune ucenicilor că rugăciunile trebuie să fie discrete, în ascuns, şi nu ca cele ale făţarnicilor, care stau în picioare prin sinagogi, sau pe la răspântii pentru a fi văzuţi de oameni. În plus, rugăciunile nu trebuie să conţină vorbe multe, cum cred păgânii, căci Dumnezeu ştie dinainte care sunt trebuinţele omului. (Mat6.5-8)

Rugăciunea Tatăl Nostru

Mântuitorul îi învaţă pe ucenici cum să se roage:

,,Tatăl nostru Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;

Vină (vie) împărăţia Ta; facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi

Şi ne iartă nouă greşalele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri

Şi nu ne lăsa să cădem în ispită[4]

Ci ne izbăveşte de cel rău (cel viclean).

Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin. (Mt.6.9-13)

Vameşul şi fariseul

Rugăciunea trebuie să conţină o smerire de sine, care va duce la o îndreptăţire spirituală şi la o înălţare în ochii lui Dumnezeu la judecată, aşa cum o practică vameşul, care spune: ,,Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!”. Rugăciunea nu trebuie să fie o laudă şi o înălţare de sine, cum o considera fariseul, care stătea drept în picioare şi Îi mulţumea lui Dumnezeu că nu este răpitor, nedrept, adulter, ci posteşte de două ori pe săptămână şi dă zeciuială din ce câştigă. Căci fariseul scade spiritual prin această înălţare de sine.(Lc18.9-14)

Judecarea aproapelui

Iisus învaţă că nu trebuie să îl judecăm pe aproapele nostru pentru a nu fi judecaţi şi că cu ce măsură vom judeca, cu acea măsură vom fi judecaţi de Dumnezeu. Nu trebuie să vedem paiul din ochiul fratelui fără a vedea şi scoate bârna din ochiul propriu mai întâi.(Mt7.1-7)

Atitudinea faţă de Cezar

Întrebat dacă se cuvine să plătească dările către imperiul roman, Mântuitorul le spune să dea Cezarului ce-i al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu (Mc12.13-17) Birul către Cezar trebuie plătit (Mc12.13-17) pentru a nu le deveni o piatră de poticnire (Mt17.24-27)[5]

Farisei

Iisus îi critică şi pe unii farisei, acuzându-i de diverse lucruri:

-lauda şi înălţarea de sine, cu dispreţuirea altora: fariseul din pilda vameşului şi fariseului, asemănător unor farisei cu care vorbea Iisus, se înălţa pe sine, mulţumindu-i lui Dumnezeu că nu este ca ceilalţi oameni, hrăpăreţ, nedrept şi adulter, ci posteşte de două ori pe săptămână şi dă zeciuială din toate.(Lc18.9-14)

-că umblă după slavă deşartă (le plăceau scaunele din faţă în sinagogi Lc11.43,20.46, Mt23.6, Mc12.39, le plăceau închinăciunile din pieţe când li se zicea ,,Învăţătorule” Lc11.43, 20.46, Mat23.7 ), adorau să stea în capul mesei la ospeţe (Lc20.46, Matei 23.6, Mc12.39), se rugau îndelung de ochii lumii, în timp ce mâncau casele văduvelor (Mc12.40, Mat23.14, Lc20.47), se făceau drepţi înaintea oamenilor (Lc16.15), îşi lăţeau filacteriile (pungi de stofă conţinând bucăţi de pergament pe care erau scrise texte din lege; erau purtate cu ostentaţie la frunte şi pe braţul stâng- cf.Anania), îşi măreau ciucurii de la poale. (Matei 23.5)

-comoditate: ignorarea părţilor mai grele ale Legii, adică dreptatea, mila şi credincioşia şi respectarea doar a zeciuielii. Ei sunt acuzaţi că sunt  ,,Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!” Mt 23.23, Lc11.42 .

-nepăsarea şi împovărarea credincioşilor cu sarcini anevoie de purtat (pentru iertarea păcatelor) Mt 23.4, Lc 11.46

– formalismul respectării zilei de odihnă (Sâmbăta): Mt12.1-8. Iisus vindecă o femeie gârbovă de 18 ani, pe care cel rău o ţinea legată, în zi de Sâmbătă. Mai marele sinagogii spune mulţimii că nu este bine să vindeci oameni sâmbăta. Iisus îi răspunde că este absurd ca un om să-şi dezlege animalul şi să-l ducă la adăpat, iar un om să nu poată fi dezlegat de boală în zi de Sâmbătă, făcându-l de ruşine pe mai marele sinagogii.(Lc13.10-17) Iisus îl vindecă pe orbul din naştere în zi de Sâmbătă, provocând disensiune între farisei. Unii dintre farisei spuneau că Iisus nu era de la Dumnezeu dacă vindeca sâmbăta, alţii spuneau că e imposibil ca cineva păcătos să facă asemenea minuni (niciodată nu se auzise ca cineva să vindece un orb din naştere Ioan 9.32) (Ioan, cap 9). Altădată Iisus vindecă un om cu mâna uscată. Acuzat din nou de farisei că încalcă sâmbăta, Iisus le replică că dacă un om îşi scoate o oaie dintr-o groapă în care a căzut în zi de sâmbătă, aşa poate şi el să vindece oamenii, care valorează mai mult decât nişte oi, în zi de sâmbătă. (Mt12.1-15) ,,Sâmbăta a fost făcută pentru om, nu omul pentru sâmbătă”, învaţă Mântuitorul.(Mc2.27)

-urmarea unor datini omeneşti contrare Legii lui Moise, care prescria în Decalog cinstirea părinţilor(Mc 7.1-12.`Mt15.1-9)

-urmarea unei recomandări sanitare (spălarea mâinilor înainte de masă) ca având o valoare morală absolută şi uitând de cea morală, incomparabil mai importantă (,,Ce iese din gură spurcă pe om, nu ce intră”. Ce iese din gură vine din inimă. Şi din inimă ies păcatele (gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule-Mt15.11-14; cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea Mc 7.22). Şi aceste păcate spurcă cu adevărat pe om.

-superficialitate şi neînţelegerea Legii: fariseii, văzând că Isus a intrat în casa vameşului Matei, i-au luat la întrebări pe ucenicii Săi. Iisus le răspunde că El a venit să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, nu pe cei drepţi(Mt 9.9-13, Mc2.16-17)

-interpretarea eronată a jurămintelor Mt 23.16

-neconcordanţa între vorbă şi faptă: ei sfătuiau bine, dar ei înşişi nu respectau acele sfaturi (Mat23.3)

-iubire de arginţi (Lc 16.14), hoţie şi escrocherie (Mc12.40, Mat23.14, Lc20.47)

– făţărnicie care ascunde alte păcate (răpire, lăcomie, fărădelegi) Mt23.25-39

-se străduiesc să-şi facă ucenici, iar aceştia devin fii ai gheenei, de două ori mai păcătoşi ca ei Mt 23.15

-închid împărăţia cerurilor de dinaintea oamenilor, neintrând nici ei, dar nelăsând nici pe ceilalţi să intre: Mt 23.14. Lc 11.52

-crimă. Mt 21.33-46, Ioan 12.10, Ioan 11.47-54

Unii farisei şi cărturari L-au privit cu admiraţie pe Iisus. Unii farisei Îl avertizează pe Iisus că Irod Antipa vrea să-L omoare şi Îl sfătuiesc să plece.(Lc13.31-35) Unii farisei spuneau că nu este posibil ca un om păcătos (cum ziceau alţi farisei că este Iisus) să facă asemenea minuni precum cea a vindecării orbului din naştere (Ioan9.16). Vindecarea unui orb din naştere nu mai fusese făcută de nimeni până atunci (Ioan 9.32).

Fariseul Nicodim Îi era apropiat Mântuitorului, recunoscând că cine face asemenea minuni este sigur însoţit de Dumnezeu (Ioan3.2); el Îi ia apărarea în faţa unor farisei, reproşându-le că Îl judecă fără a-L asculta şi pe El (Ioan 7.50-52) Nicodim se va ocupa de înmormântarea Sa, împreună cu Iosif din Arimateea.(Ioan 19.38-42). Iosif din Arimateea era un om bogat (Mt27.57), care era sfetnic al Soborului (Sinedriului) (Mc15.43) şi care a devenit ucenic al lui Iisus, dar în ascuns, de frica iudeilor (Ioan 19.38) şi care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu (Mc15.43)

Saduchei

Mântuitorul le spune saducheilor, care nu credeau în înviere, că rătăcesc mult. Învierea morţilor este atestată în cartea lui Moise din cuvintele spuse de Dumnezeu din rug: ,,Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob. Dumnezeu este Dumnezeul celor vii, nu al celor morţi”. Şi le mai spune că la învierea din morţi oamenii nu se mai căsătoresc, ci sunt ca îngerii din ceruri.(Mc12.18-27)

Cei lăudaţi

Iisus îl laudă pe un anumit cărturar despre care spune că nu este departe de împărăția lui Dumnezeu (Mc.12-28-34).

Iisus îl laudă pe sutaşul roman care avusese încredere că Iisus îi poate vindeca sluga de slăbănogeală de la distanţă, printr-un simplu cuvânt şi spune că nu a găsit atâta credinţă nicăieri în Israel (Mt8.1-10)

Iisus o laudă pe femeia cananeiancă, care a insistat să-i vindece fiica, care era chinuită rău de un demon, spunând că are o mare credinţă (Mt15.22-28)

Mântuitorul îl laudă pe Natanael, spunând despre el că este un israelit în care nu există vicleşug (Ioan1.47)

Cel mai lăudat este Ioan Botezătorul, despre care spune că este ,,cel mai mare dintre cei  născuți dintre femei”(Mat11.11)

Tămăduiri

Iisus vindecă toată boala şi neputinţa în popor (Mt4.23-24, 9.35)

Orbii

Iisus tămăduieşte doi orbi, care se ţineau după El şi Îl rugau să-i vindece (Mt9.27-31), un alt orb la Betsaida (Mc8.22-26), un orb care cerşea la Ierihon (Lc18.35-43), un orb din naştere (fapt nemaiîntâlnit), care cerşea în zi de Sabat (Lc.cap 9)

Surzii

Iisus vindecă un surd care era şi gângav (Mc7.31-35).

Muţii

Iisus tămăduieşte un mut demonizat, fapt nemaiîntâlnit(Mt 9.32-33), un copil mut şi surd, demonizat din pruncie, pe care duhul rău vroia să-l omoare aruncându-l în foc şi în apă (Mc9.17-29)

Şchiopii

Mântuitorul vindecă şi nişte şchiopi şi orbi care au venit la Templu.(Mt21.14)

Leproşii

Iisus vindecă un lepros care vine la El (Mt8.1-4). Altădată Iisus tămăduieşte zece leproşi şi doar leprosul samarinean vine să-I mulţumească, dând slavă lui Dumnezeu (Lc17.12-19)

Slăbănogii

Mântuitorul vindecă un slăbănog care era robul unui sutaş şi care avea chinuri foarte mari, în Capernaum (Mt8.5-10), iar altădată un slăbănog care este adus pe pat de nişte bărbaţi şi introdus în casă prin tavan (Lc5.18-26).

Alţi bolnavi

Iisus tămăduieşte în zi de Sâmbătă o femeie care era gârbovă de 18 ani, având un duh de neputinţă, fiind legată de un duh rău.(Lc13.10-17). Cu altă ocazie, Mântuitorul vindecă un om bolnav de 38 de ani, care nu apuca să intre în scăldătoarea numită Betezda (Casa Milostivirii), lângă Poarta Oilor, în Ierusalim, unde un înger tulbura apa, vindecând pe primul bolnav care intra în ea.(Ioan5.1-15) O femeie care avea o scurgere de sânge de doisprezece ani şi care îşi cheltuise toţi banii la doctori şi căreia îi era mai rău se vindecă atingându-se pe la spate de haina lui Iisus.(Mc5.25-34, Lc8.40-48) Mântuitorul vindecă un om cu mâna uscată în zi de Sâmbătă (Mt12.9-14, Lc6.6-11). Iisus o vindecă de friguri pe soacra lui Petru.(Mt18.14-15, Lc4.38-39)

Exorcisme

Iisus scoate duhurile rele cu Duhul Sfânt (Mt 12.28) din toţi demonizaţii. În ţinutul Gadarenilor, Mântuitorul scoate o legiune de duhuri necurate dintr-un om care era legat în obezi şi lanţuri şi care, trăind în morminte şi prin munţi, striga şi se tăia cu pietre, uneori sfărâmând obezile şi lanţurile. Duhurile necurate sunt trimise într-o turmă de porci, care se aruncă în mare şi se îneacă.(Mc5.1-20, Lc8.26-39). Iisus alungă duhul necurat dintr-un copil mut şi surd, pe care acel duh vroia să-l omoare, aruncându-l în foc şi apă (Mc9.17-29). Mântuitorul alungă toate duhurile necurate din cei posedaţi.(Lc4.40-41, 4.31-37, Lc6.18) Din Maria Magdalena, Mântuitorul a scos şapte duhuri necurate (Mc16.16). Iisus scoate demonul din fiica unei cananeience, pe care o laudă pentru marea ei credinţă (Mt15.22-28).

Minuni

Iisus a săvârşit şi multe minuni: unele vindecări nemaiîntâlnite, precum vindecarea orbului din naştere (Lc.cap 9), sau a unui mut demonizat(Mt 9.32-33), vindecările de la distanţă printr-un simplu cuvânt (vindecarea slugii sutaşului Mt8.5-10, vindecarea celor 10 leproşi Lc17.12-19), pescuirea minunată (Lc5.1-9), prefacerea apei în vin la nunta din Cana Galileei (Ioan2.1-10), înmulţirea a cinci pâini şi doi peşti (Mt14.19-21), potolirea vântului şi a mării prin cearta Sa (Mat8.24-26), trecerea prin uşile încuiate ale locuinţei unde se ascundeau apostolii (Mt20.19), mersul pe apă al Său şi al lui Petru (Mat14.25-31), învieri din morţi (învierea lui Lazăr din Betania după patru zile de la moarte Ioan, cap 11, învierea fiului văduvei din Nain şi singurul ei copil Lc7.11-23, învierea unei copile care doar dormea, prin chemarea înapoi a duhului ei (Lc8.48-56), înălţarea Sa la cer (Mc16.19), cunoaşterea viitorului (moartea şi învierea sa după 3 zile:Mt12.40; pătimirile, moartea şi învierea Mt16.21, Judecata Sa de la sfârşitul veacurilor Mt.16.27).

Cina cea de Taină

Seara, când erau ei toţi adunaţi, Iisus le spune ucenicilor că unul dintre ei Îl va vinde şi anume acela care va întinde mâna cu El în blid. Iuda Iscarioteanul Îl întreabă dacă el va fi şi Iisus îi confirmă.(Mt26.21-25). Şi după ce Iuda a luat îmbucătura de pâine, Sa—na a intrat în el. Iar Iisus i-a zis să facă repede ce vrea să facă. Şi Iuda a plecat îndată în noapte. (Ioan13.27-29).

Iuda merge la arhierei şi le propune vânzarea şi primeşte treizeci de arginţi (Mt26.15)

La Cina cea de Taină, când erau prezenţi cei doisprezece apostoli, Mântuitorul a luat pâinea, a binecuvântat, a frânt pâinea şi a zis: ,,Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu”, iar apoi a luat paharul cu vin, a mulţumit şi apoi le-a dat ucenicilor să bea zicând ,,Beţi dintru acesta toţi/că acesta este Sângele Meu, al Legii Celei Noi, care pentru mulţi se varsă pentru iertarea păcatelor” (Mt.26.26-28)

Mântuitorul îi anunţă pe ucenici că toţi se vor lepăda de El după cuvintele din profeţie:,,Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei”(Mt26.31, Za31.7). Petru îl contrazice, spunând că el nu va face asta chiar cu preţul vieţii, dar Iisus îi răspunde că el se va lepăda de trei ori până la cântatul cocoşului.(Mt26.31-35). Şi toţi ucenicii spun că ei nu se vor lepăda de El (Mt26.35).

Schimbarea la Faţă

Mântuitorul i-a luat pe Iacov, Petru şi Ioan cu el pe un munte. Şi a început să se roage şi Faţa Sa a devenit alta şi îmbrăcămintea Sa a devenit albă şi strălucea. Şi Moise şi Ilie vorbeau cu Iisus despre moartea Sa. Cei trei apostoli adormiseră şi, când s-au deşteptat, L-au văzut pe Iisus stând cu Moise şi Ilie. Petru, neştiind ce spune, i-a spus lui Iisus că ar fi bine să existe trei colibe pentru cei trei. Apoi un nor i-a umbrit şi au intrat în nor şi glasul lui Dumnezeu s-a auzit:,,Acesta este Fiul Meu cel Iubit! De El să ascultaţi!”(Lc9.28-36)

Intrarea în Ierusalim

Iisus a intrat în Ierusalim şezând pe o asină şi pe mânzul ei (Mt21.1-4), aşa cum spunea profeţia (Zah9.9). Şi mulţi îşi aşterneau hainele înaintea lui, iar alţii aşezau ramuri de copaci în calea Sa. Şi mulţimile strigau:,,Osana fiului lui David; binecuvântat să fie cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!”(Mt21.9).

Mântuitorul a intrat în Templu şi i-a alungat pe cei ce vindeau şi cumpărau animale (oi, boi şi porumbei Ioan2.14), a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei, spunând:,,scris este: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema; dar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari”(Mt21.13), amintind vorbele profetului Ieremia (Ier7.11). Şi celor care vindeau porumbei le-a zis să-şi ia tarabele de acolo şi să nu facă acolo o casă de negustorie (Ioan2.16)

Prinderea

În grădina Ghetsimani, Iuda Iscarioteanul, însoţit de gărzile trimise de arhierei şi de bătrânii poporului, vine la Iisus şi Îl sărută, acesta fiind semnul după care era recunoscut Cel ce trebuia să fie arestat. (Mt.26.46-50). Unul dintre cei care erau cu El şi-a scos sabia şi a tăiat urechea slugii arhiereului. Iisus îi spune să bage sabia în teacă căci Scripturile trebuie să se împlinească(Mt26.51). Şi apoi l-a vindecat pe loc pe acela (Lc22.51) Şi toţi ucenicii Lui au fugit, aşa cum prezisese Iisus şi precum era scris în profeţie.(Mc14.50, Mt26.31, Za31.7). Iisus a fost ridicat de gărzi, dar un tânăr învelit într-un cearşaf pe trupul gol mergea după El. Gărzile au pus mâna pe acel tânăr, dar el a lăsat cearşaful şi a fugit gol.(Mc14.51-52) Petru este recunoscut ca fiind ucenic al lui Iisus de trei ori, dar el se leapădă de fiecare dată şi apoi aude cocoşul cântând. Şi îşi aminteşte de vorbele Mântuitorului şi plânge cu amar. (Mt26.69-75)

Procesul

În faţa sinedriului condus de Caiafa, Iisus este acuzat că a blasfemiat atunci când a confirmat că El este Fiul Omului, adăugând că Îl vor vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Puterii şi venind pe norii cerului.(Mt26.63-68, Lc22.69) El confirmă că este Fiul lui Dumnezeu(Lc22.70-71, Ioan 19.7, 5.18). Iisus afirmase şi că El este ,,deopotrivă cu Dumnezeu”(Ioan5.18, Ioan10.30-39). Şi aceste afirmaţii erau considerate blasfemiatoare de către arhierei. Dar Iisus le răspunde : ,,Oare nu este scris în Legea voastră: Eu am zis: sunteţi dumnezei/Dacă ea i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu şi Scriptura nu poate fi desfiinţată/Celui pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume voi îi ziceţi: Blasfemiezi!, fiindcă Eu am spus : sunt Fiul lui Dumnezeu”. Iisus face referire la sintagma din Psalmi 81.6, care trimite la judecătorii aleşi de Moise (Deut1.15-17, 19.17).[6] Blasfemia era pedepsită cu moartea în legea veche ebraică(Lev24.15). Dar Iisus spunea doar adevărul, el era Fiul Omului, Fiul lui Dumnezeu şi deopotrivă cu Dumnezeu.(fiind una dintre persoanele Sfintei Treimi)

Iisus a mai fost acuzat de răzvrătire (Lc23.2), de oprirea plăţii birului către Cezar (Lc23.2), de faptul că S-a declarat Hristos, Împărat al iudeilor (Lc23.2-3). Iisus nu îndemnase la răzvrătire, ci din contră, afirmase că birul către Cezar trebuie plătit (Mc12.13-17), pentru a nu deveni acestuia o piatră de poticnire (Mt17.24-27). Iisus îi explicase lui Pilat că El este Împăratul iudeilor, dar că împărăţia Lui nu era din lumea aceasta, căci altfel slujitorii Lui s-ar fi luptat pentru a nu fi prins. (Ioan 18.33-37). Deci nu putea fi vorba de o încercare de subminare a puterii politice.

Şi Pilat îl găseşte nevinovat (Lc23.4,11). Pilat îl trimite pe Iisus şi la Irod. Irod auzise de El şi s-a bucurat foarte tare că s-a întâlnit cu El pentru că spera să vadă o minune. Şi i-a pus multe întrebări, dar Iisus nu i-a răspuns nimic.(Lc23.8)

Pilat, procuratorul Iudeii (Lc3.3), trebuia, potrivit unui obicei al evreilor, să elibereze un întemniţat de Paşti (Mt27.15). Şi exista un întemniţat pe nume Baraba, care era tâlhar (Ioan18.40) şi condamnat pentru că omorâse pe cineva într-o răscoală, alături de alţi răsculaţi (Mc15.7) Pilat a vrut să-L elibereze pe Iisus (Lc23.16). Dar arhiereii şi bătrânii au manipulat mulţimile, astfel încât acestea au cerut eliberarea lui Baraba (Mt27.20, Mc15.11). Iudeii îl şantajează pe Pilat din Pont, spunându-i că dacă Îl eliberează pe Iisus nu este prieten al Cezarului şi că oricine se face împărat este împotriva Cezarului (Ioan19.12). Dacă Pilat era pârât la împăratul Tiberiu că îngăduie prezenţa altui împărat (chiar dacă acest lucru nu era adevărat), el îşi pierdea puterea. Soţia lui Pilat îl roagă pe Pilat să nu-I facă nimic dreptului Iisus pentru că a pătimit mult în vis din pricina Lui.(Mt27.19). Pilat, temându-se să nu-şi piardă puterea, hotărăşte să facă pe plac mulţimii manipulate şi îl eliberează pe Baraba (Mc15.15) Iisus îi spune lui Pilat că el n-ar avea nicio putere asupra Lui dacă nu ar fi primit-o de sus şi că păcatul său este mai mic decât al celor care L-au dat în mâna sa.(Ioan19.10-11)

Patimile

Iisus este scuipat (Mt26.67, Lc18.32), ocărât (Lc18.32), bătut (Mt26.67), apoi biciuit (Mt27.26) de ostaşii romani. I-au pus o hlamidă roşie pe trup, o cunună de spini pe cap şi i-au dat o trestie în mână, strigându-l ,,Împăratul Iudeilor”(Mt27.28-29). I S-a dat să bea vin amestecat cu fiere, dar El a refuzat băutura anestezică care era dată celor răstigniţi pentru a le uşura suferinţa.(Mt27.34) Hainele sale au fost împărţite prin aruncare de sorţi (Mt27.35) Cămaşa Sa era fără cusătură, ţesută dintr-o bucată, aşa că ei au decis să nu o sfâşie, ci să o tragă la sorţi (Ioan 19.23-24)

Un anume Simon din Cirene a fost obligat să-I ducă crucea pe Golgota (Locul Căpăţânii) (Mt27.32)

Răstignirea

Mântuitorul a fost răstignit alături de doi tâlhari care stăteau la stânga şi la dreapta Lui (Mt27.38) la ceasul al treilea (Mc15.25) Pilat a ordonat şi scrierea pe cruce, în evreieşte, latineşte şi greceşte, a următorului titlu: ,,Iisus Nazarineanul, Împăratul Iudeilor”, iar când arhiereii i-au cerut să modifice textul şi să scrie că el a zis acestea, Pilat a spus că ceea ce a scris rămâne scris.(Ioan19.19-22)

Iisus a spus: ,,Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac” (Lc23.34). Iisus a văzut pe Fecioara Maria, mama sa şi pe ucenicul Ioan stând lângă cruce. Şi mamei Sale i-a zis: ,,Femeie, iată fiul tău” şi lui Ioan ,,Iată mama ta” (Ioan19.26-27). Lângă cruce mai stăteau sora mamei sale, Maria lui Cleopa şi Maria Magdalena (Ioan 19.25)

Tâlharii

Unul dintre tâlhari Îi spune să se scape pe El şi pe ei (Lc23.39). Dar celălalt îl mustră pe primul, spunându-i că ei îşi merită pedeapsa, pe când Iisus e nevinovat şi Îl roagă pe Mântuitorul să-l pomenească când va veni întru împărăţia Sa. Iisus îi răspunde că în ziua aceea va fi cu El în rai (Lc23.40-43).

De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea un întuneric mare s-a lăsat peste tot pământul (Mt27.45)

Moartea

La ceasul al nouălea Iisus a strigat cu glas mare: ,,Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”, recitând un psalm (Ps21.1) Apoi a zis: ,,Părinte, în mâinile Tale îmi pun duhul” şi şi-a dat duhul (Lc23.46). Şi catapeteasma Templului s-a sfâşiat prin mijloc, de sus până jos (Lc23.4, Mc15.38). Şi a avut loc un uriaş cutremur, în care pietrele s-au despicat (Mt27.51). Era ziua pregătirii, care preceda sărbătoarea de a doua zi (Mc15.42)

Pentru a nu rămâne trupurile pe cruce sâmbăta, iudeii l-au rugat pe Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor de pe cruce (procedeu prin care era grăbită moartea celor crucificaţi). Ostaşii au venit şi au făcut asta celor doi tâlhari. Apoi unul din ostaşi a împuns cu suliţa coasta lui Iisus şi au ţâşnit de acolo sânge şi apă, ceea ce era semnul morţii. Şi atunci nu i-au mai zdrobit fluierele picioarelor.(Ioan 19.31-37)

Înmormântarea

Iosif din Arimateea era un om bogat (Mt27.57), consilier de vază al Sinedriului (Mc15.43, Lc 23.50), bărbat bun şi drept (Lc23.50), care nu se învoise cu decizia de ucidere a lui Iisus (Lc23.51), ucenic al lui Iisus (Mt27.57), dar pe ascuns, de frica iudeilor (Ioan 19.38); care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu (Lc23.51)

Iosif din Arimateea a venit la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus şi L-a primit. Şi, împreună cu Nicodim, care a adus smirnă şi aloe, L-a înfăşurat în giulgiu cu miresme, cum era obiceiul de îngropare la evrei (Ioan 19.39). Şi au pus trupul în mormântul nou al lui Iosif, săpat în stâncă (Mt27.60). Mormântul era aproape de grădina unde fusese răstignit Iisus (Lc19.42) Şi Iosif a prăvălit o piatră la uşa mormântului.(Mc15.46)

Arhiereii şi fariseii au mers la Pilat şi l-au rugat să pună o strajă la uşa mormântului pentru ca, au spus ei, ucenicii să nu-L fure şi să spună apoi că a înviat, aşa cum anunţase Iisus. Pilat le-a spus să pună ei strajă la mormânt. Iar ei aşa au făcut: au pecetluit piatra şi au întărit cu strajă paza mormântului. (Mt27.62-66)

Învierea

Iisus a înviat a treia zi, la revărsatul zorilor dinspre Sâmbătă spre Duminică (Mt28.6, Mc 16.6, Lc 24.6). Un înger prăvale piatra de la uşă, străjerii se cutremură, iar îngerul le arată celor două Marii (Maria Magdalena şi cealaltă Marie) locul gol unde fusese pus Iisus şi le spune să meargă în Galileea. Femeile pleacă să le vestească ucenicilor învierea lui Iisus şi atunci Mântuitorul li se arată şi le vorbeşte, spunându-le să meargă în Galileea şi să-i anunţe pe apostoli.(Mt28.1-10)

Iisus s-a arătat întâi Mariei Magdalena (Mc16.16, Ioan 20.14-18) Apostolii nu au crezut cele relatate de Maria Magdalena şi celelalte femei (Lc24.11). Petru şi cu un alt apostol au mers să vadă mormântul şi s-au convins că Iisus înviase. Au văzut doar giulgiurile şi marama.(Ioan20.3-7).

Mântuitorul înviat li se arată lui Cleopa şi altui ucenic pe drumul spre Emaus (Lc24.13-35)

Iisus trece prin uşile încuiate şi li se arată celor 11 apostoli (fără Toma). Dar Toma se îndoieşte la început de spusele apostolilor, spunând că el nu va crede până când nu va vedea şi nu va pipăi semnele cuielor. La opt zile se arată din nou tuturor apostolilor de această dată şi îl invită pe Toma să vadă şi să pipăie semnele cuielor.(Ioan 20.18-29). Şi pentru a se convinge apostolii că nu este un duh, cum credeau ei, Iisus mănâncă dintr-un peşte fript şi dintr-un fagure de miere.(Lc24.37-43)

Mântuitorul se arată unor ucenici la Marea Tiberiadei, când le umple din nou mrejele de peşte şi apoi mănâncă peşte şi pâine cu ei (Ioan 21.1-14). Şi după ce mănâncă, Iisus îl reabilitează pe Petru (Ioan 21.15-17)

După învierea lui Iisus au înviat şi unii sfinţi adormiţi, care au intrat în Sfânta Cetate şi s-au arătat multora (Mt27.52-53). De aceea se şi cântă la Înviere: ,,Şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

Trimiterea apostolilor în lume

Iisus îi trimite pe apostoli să boteze în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, să propovăduiască evanghelia în toată lumea (Mt28.19), să tămăduiască bolnavii, să izgonească duhurile rele (Mc16.17-18), să ierte sau să ţină păcate (Ioan20.23). Iisus le spune: ,,Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii.” (Mt10.16)

Înălţarea la cer

După 40 de zile de la Înviere, Iisus s-a ridicat la cer (FA1.1-11) şi s-a aşezat de-a dreapta lui Dumnezeu- Tatăl (Mc14.62).

Judecata

Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului (Ioan 5.22). Fiul Omului va veni a doua oară pe norii cerului (Mt26.64), întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi (Mt13.41,16.27,24.31, Mc13.27) şi va judeca viii şi morţii (2Tim4.1). Toţi oamenii din istorie se vor înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu (Romani14.10) şi Mântuitorul va răsplăti fiecăruia după faptele sale (Mt16.27), oamenii ajungând fie în rai (Lc23.43), fie în iad (Lc16.23). Judecata Sa este dreaptă (Ioan 5.30), adevărată (Ioan 8.16) şi veşnică (Evrei 6.2).

Reprezentări

Iisus apare în biserică în diferite ipostaze:

-ca Iisus- Emanuel, înconjurat de îngeri şi profeţi, mai adesea în chip de copil: în pronaos şi exonartex[7]

– ca Mare Preot în scena dumnezeieştii Liturghii, în care împărtăşeşte pe apostoli: în altar

– ca Om pătimitor apare pe Crucea răstignirii din vârful catapetesmei

– ca Biruitor al morţii în icoana Învierii

– ca Mântuitor, Dumnezeu al Iubirii şi Dumnezeu Întrupat : în icoana împărătească din dreapta uşilor împărăteşti

– ca Pantocrator- Atotţiitorul, Împăratul şi Stăpânul Lumii: în naos, pe bolta cupolei centrale

– ca Mare Judecător în scena Judecăţii din Urmă[8]

În Crez

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.

Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om.

Şi s-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

Şi s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

În izvoare extrabiblice

Suetoniu

Suetoniu, istoric roman, scrie la începutul secolului al II-lea: (Tiberius Claudius Drusus-n.r) expulză din Roma pe evrei, care se agitau mereu, instigaţi de Chrestus[9][10][11]

Tacit

Tacit, scriitor şi om politic roman, scrie în sec I : ,,lumea îi numea creştini. Numele li se trage de la Cristos, care, în vremea împăratului Tiberius, fusese condamnat la moarte de Pontius Pilatus”.[12][13][14]

Pliniu cel Tânăr

Pliniu cel Tânăr, oficial roman din secolul I, îi scrie împăratului Traian o scrisoare în care numele de Cristos apare de trei ori. În două dintre menţiuni sunt amintiţi cei ce ,,blestemaseră pe Cristos” pentru a scăpa de pedeapsa cu moartea aplicată de Pliniu cel Tânăr acelora care au refuzat să se lepede public de credinţa lor. În a treia menţiune este evocat obiceiul creştinilor ,,de a se întâlni într-o zi fixă înainte de revărsatul zorilor şi de a cânta un imn sensibil dedicat lui Cristos ca Dumnezeu.[15][16]

Iosif Flaviu

Iosif Flaviu, istoric evreu din sec I, scrie două pasaje despre Iisus. În primul scrie: „În vremea aceea a trăit Iisus, un om înţelept, dacă poate fi numit aievea om. El a fost autorul unor uluitoare minuni şi învăţătorul oamenilor, care erau bucuroşi să afle adevărul. A atras de partea lui o mulţime de iudei, dar şi o mulţime de păgâni. Acesta a fost Hristos. Chiar dacă Pilatus, datorită acuzaţiilor aduse de fruntaşii poporului nostru, l-a ţintuit pe cruce, n-au încetat să-l iubească cei ce l-au îndrăgit de la început. Căci li s-a arătat a treia zi iarăşi viu, aşa cum au prezis profeţii trimişi de Dumnezeu, înfăptuind şi o mie de alte miracole. De atunci şi până azi dăinuie poporul creştinilor, care îşi trage numele de la dânsul”.[17][18][19]

În al doilea pasaj Iosif Flaviu scrie:,,(Marele preot Ananus-n.r) A convocat sinedriul la judecată şi i-a adus în faţa lui pe Iacob, fratele lui Iisus denumit Hristos, împreună cu alţi câţiva, acuzându-i că încălcaseră legile, şi i-a condamnat să fie ucişi cu pietre. [20][21][22]

Lucian

Lucian, scriitor grec satiric din sec al II-lea, îi menţionează în stil batjocoritor pe Hristos şi pe creştini. [23][24]

Numenius

Origen scrie că Numenius (filosof grec din sec al II-lea) s-a referit la Iisus:,,În a treia carte a dizertaţiei sale despre ,,Binele”, el (Numenius-n.r) citează o naraţiune privitoare la Iisus-oricum fără a-I menţiona numele- dându-i o semnificaţie alegorică, reuşită sau nu, voi spune cu altă ocazie”. [25]

Phlegon

Origen menţionează că Phlegon, istoric din sec al II-lea, se referă la cutremurul care a avut loc la crucificarea lui Iisus: ,,Şi cu privire la eclipsa petrecută în vremea lui Tiberius Cezar, sub domnia căruia Iisus apare ca fiind crucificat şi la marele cutremur care a avut loc atunci, şi Phlegon, cred, a scris în cea de-a treisprezecea sau a paisprezecea carte a ,,Cronicilor” sale. [26]

,,Faptele lui Pilat”

În secolul al II-lea a apărut o scriere intitulată ,,Faptele lui Pilat”, despre care mărturisesc Justin Martirul şi Eusebiu din Cezareea. Cel din urmă spune că această lucrare era folosită pentru a preveni băieţii împotriva credinţei creştinilor.[27] Eusebiu din Cezareea ne informează că această lucrare, plină de blasfemii la adresa lui Hristos, a fost trimisă cu aprobarea împăratului şi cu dispoziţii scrise pentru a fi afişată în văzul tuturor şi peste tot, la oraş şi la ţară, directorii de şcoli fiind obligaţi să le-o dea studenţilor spre a o citi şi a o învăţa pe de rost, în locul lecţiilor obişnuite. [28]

Sărbători

Sărbătorile în cinstea lui Iisus sunt următoarele: Naşterea Mântuitorului (Crăciunul, 25 decembrie), Tăierea Împrejur a Domnului (1 ianuarie, la 8 zile de la naştere), Botezul Domnului (Boboteaza, 6 ianuarie, când Iisus a fost botezat de Ioan Botezătorul în Iordan), Întâmpinarea Domnului (2 februarie, când, la 40 de zile de la naşterea Sa, a fost adus la Templu din Ierusalim), Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile, cu o săptămână înainte de Paşti), Învierea (Sfintele Paşti), Înălţarea la Cer (Ispas, la 40 de zile după Paşti), Schimbarea la Faţă (Preobrajenia, 6 august) şi Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie).[29]

Bibliografie

  1. Biblia, tradusă de Valeriu Anania, http://www.dervent.ro/biblia.php
  2. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte-Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2
  3. The Catholic Encyclopedia, Early Historical Documents on Jesus Christ, http://www.newadvent.org/cathen/08375a.htm
  4. Perseus Digital Library, http://www.perseus.tufts.edu/hopper/

 

Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos Iisus Hristos

Please follow and like us:

Note subsol:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.