Ioan Slavici

Ioan Slavici

Rezumat

prozator, jurnalist român
Ioan Slavici. Autor: necunoscut. Data: 1894-1896. Locaţia:. Licenţă: Domeniul Public. Sursa: Ioan Slavici, Opere, vol. VII, Editura Minerva, Bucureşti, 1973, anexa foto.

Ioan Slavici (18 ianuarie 1848, Șiria, județul Arad-17 august 1925) a fost prozator, jurnalist, profesor, pedagog, dramaturg, traducător și memorialist român. Este exponentul realismului psihologic și justițiar. În literatura română este deschizător de drumuri ca scriitor realist și este scriitorul care introduce analiza psihologică a personajelor. A luptat pentru drepturile românilor din Transilvania, fiind condamnat la amenzi și închisoare de câteva ori.

Familia

Părinții săi au fost Sava Slavici și Elena (născută Borlea). Ioan  Slavici a fost al doilea copil. Familia a avut 5 copii, din care trei au murit de mici. Doar Ioan Slavici și Maria, sora mai mare a scriitorului, au trecut de copilărie. Maria a fost mama lui Ioan Russu-Şirianu (1864-1909), jurnalist, scriitor, politician. Tatăl lui Slavici era cojocar, avea ceva pământ și o vie și era foarte apropiat de biserică. Mama sa l-a învățat să fie respectuos față de oamenii de alte naționalități. Bunicul său, Mihai Fercu, care îl adoptase pe tatăl lui Slavici, era un bun povățuitor și povestitor.

Micuțul Ioan era neastâmpărat în copilărie: spărgea ferestrele vecinilor, țintea cu pietre cuiburile rândunelelor, ațâța câinii pe la garduri, rămânând cu răni adânci de la ei, încăleca fără șa caii altora de la pășune și era trântit la pământ de aceștia, îi plăcea să înoate unde era apa mai primejdioasă, dispărea de acasă zile întregi. Tatăl său nu îl pedepsea, dar mama sa îl ținea din scurt.

Avusem o copilărie, care acum, la vârsta la care mi-a fost dat să ajung, după dezamăgirile prin care am trecut, și-n împrejurările în care-mi petrec viața, mi se pare înspăimântător de fericită. Eram, alăturea cu o soră mai mare, singurul băiat la părinți, oameni cu stare, fruntași știuți de bine în lumea lor și legați fie prin înrudire, fie prin prietenie, cum se zice, cu toată lumea. Ori și unde mă duceam, dedeam peste o mătușă, colo peste o verișoară, iar în altă parte o fină ori peste o prietenă a casei și eram întâmpinat cu dragoste și purtat oarecum în palme

Școlile

Între 1854 și 1858 urmează școala greco-ortodoxă din Șiria, unde îl are ca dascăl pe Dimitrie Vostinari.

Este nevoit să repete clasa a 4-a deoarece altfel nu putea intra la liceu în Arad.

Între 1861 și 1865 urmează liceul în Arad. Locuiește în gazdă cu alți colegi.

În 1865 tatăl său pierde o mare parte din avere în urma unei afaceri cu cai, care sunt uciși de o molimă. De asemenea, sora sa, Maria, primește o parte a averii ca zestre. Slavici începe să aibă dificultăți financiare.

În 1865 se înscrie la Liceul Piarist din Timișoara. Unul din profesorii săi este George Crăciunescu, profesor de română, care îl ajută să devină meditator în familia unui proprietar de restaurant.

Am trăit timp de un an în mijlocul unor oameni care toate serile se-ntrebau cum au să-și petreacă ziua de mâine. Ieșeam când călare, când în trăsură la plimbare, făceam din când în când excursiuni mai lungi, jucam cărți ori biliard, ieșeam – după sezon – la vânătoare, luam parte la mese mari și la serate dansante.

Eu m-am simțit viața mea întreagă mai presus de toate dascăl. A le da altora învățături a fost totdeauna pentru mine o mulțumire, scrie Slavici în debutul operei Lumea prin care am trecut.

Între 1867 și 1868 urmează liceul maghiar din Arad ca privatist. Se întreține singur din meditații.

În 1868 își ia bacaulareatul la Satu Mare.

În 1868 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Budapesta.

În 1868 se înscrie la Facultatea de Drept și Științe de Stat a Universității din Viena, dar nu poate urma studiile din motive financiare.

În 1869 se angajează scrietor la notarul Alexe Popovici.

În 1869 se înrolează ca voluntar la Arad. Este trimis la un regiment din Viena pentru a-și continua studiile.

În 1869 îl cunoaște pe Eminescu, student ca și el la Viena. Va avea o lungă prietenie cu Eminescu, până la moartea acestuia.

În 1870 trece examenul de stat, obligatoriu pentru toți studenții după frecventarea a 4 semestre.

Debut

În 1871 debutează cu comedia Fata de birău, care apare în Convorbiri Literare, fiind trimisă de Mihai Eminescu.

1872-1882

În 1872 se angajează la cabinetul avocatului M.B. Stănescu din Arad. Avocatul conducea și revista Gura satului, la care va scrie și Slavici.

În 1873 mor părinții lui, mama sa din pricina tuberculozei, tatăl său din pricina holerei.

În 1873 Tribunalul din Arad îl condamnă pentru rebeliune pentru că a apărat cauza țăranilor din Păuliș. Aceștia se răzvrătiseră pentru interzicerea folosirii limbii române în comună și pentru perceperea ilegală a unor impozite.

În 1873 este numit arhivar la Consorțiul din Oradea. Cercetează documente despre bihoreni și face vizite în satele bihorene.

În 1874 îl cunoaște pe Ion Creangă, cu care va avea o durabilă prietenie.

În 1874 Ioan Slavici devine secretar al ,,Comisiunii însărcinate cu publicările rămase de la reposatul Domn Eudoxiu Hurmuzache”, fiind numit de Titu Maiorescu, aflat la conducerea Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice.

În 1875 se căsătorește cu Ecaterina (Catinska) Szoeke Magyarosy.

În 1875 predă română (clasa I), logică (clasa a VI-a) și psihologie (clasa a VII-a) timp de un an la Liceul Matei Basarab din București.

În 1876 începe colaborarea la ziarul Timpul, unde va scrie alături de Eminescu și Caragiale.

În 1880 moare sora sa, Maria Rusu, la 37 ani.

În 1880 predă româna și geografia

1882-1892

prozator, jurnalist român
Ioan Slavici. Autor: necunoscut. Locaţia fotografiei: Colecţia Oameni de seamă ai Neamului românesc, Editura Cartea Românească, București, Secția Material didactic, Biblioteca Academiei Române – Cabinetul de stampe, F II 2326. Licenţă: Domeniul Public. Sursa: Șerban Cioculescu, Istoria literaturii române, III, Ed. Academiei RSR, București, 1973, p. 377.

În 1882 este profesor de filozofie la Azilul Elena Doamna. O cunoaște aici pe Elena Tănăsescu, care preda geografia, matematica și știintele naturale.

În 1884 devine director la revista Tribuna, cea mai scumpă dintre creațiunile mele, cum îi va spune el.

Preda română și istorie la Școala Elementară de Fete a Reuniunii Femeilor Române.

Este judecat la Sibiu pentru infracțiunea de agitație contra statului, dar este achitat. Slavici susținuse într-un articol că guvernele de la Budapesta discriminează românii.

În 1885 Slavici divorțează de Ecaterina.

În 1886 se căsătorește cu Eleonora Tănăsescu, cu care va face 6 copii.

În 1886 este judecat din nou și condamnat la plata a 100 florini pentru omiterea supravegherii lui Cornel Pop Păcurar, condamnat la 1 an de temniță.

Tot în 1886 este condamnat la 3 zile de închisoare si 10 florini amendă, iar redactorul responsabil, Septimiu Albini, la 8 zile de închisoare și 10 florini amendă.

În 1887 este ales secretar al Comitetului Central al Partidului Național Român.

În 1887 Slavici îl cheamă pe Coșbuc să scrie la ziarul Tribuna.

În 1888 Slavici este condamnat pentru delict de agitație la 1 an de temniță de stat, 100 de florini amendă și 23 de florini cheltuieli de judecată. Este închis la Vác, în Ungaria. Aici are parte de un regim de detenție destul de blând: primește ziare și reviste, scrie, primește vizite în fiecare zi și chiar lucrează la documentele Hurmuzachi. Ecaterina, nevasta sa, se mută în Vác pentru a-i fi aproape.

În 1892 fosta soție, Ecaterina Szoke Magyarosy, îi cere în instanță suma de de 18 590 lei înscrisă în Foaia de zestre din anul 1875. Tribunalul îi dă dreptate.

Guvernul maghiar suspendă, prin sentința judecătorească, ziarele Tribuna și Foaia poporului.

Este numit director al Institutului Ioan Otetelișanu din Măgurele (lângă București), iar soția sa este numită subdirectoare.

1893-1914

Între 1902 și 1904 încearcă să construiască o stațiune balneară la Bușteni, se înglodează în datorii și falimentează în 1912. Își vinde biblioteca și alte lucruri din casă.

În 1903 Slavici primește premiul Ion Heliade-Rădulescu de la Academia Română pentru romanul Din bătrâni. Slavici primește medalia „Bene merenti” clasa I pentru scrieri literare.

În 1909 este profesor la Școala Evanghelică din București, unde predă română și geografie. De asemenea, predă română, geografie și istorie la Școala Superioară de Fete.

În 1914 devine redactor al ziarului Ziua, de orientare filogermană, în care susține neutralitatea României în timpul războiului.

Mă ştii că eu n-am fost niciodată germanofil, nici maghiarofil, ba nici chiar românofil; este iubirea de oameni şi de pace ceea ce a hotărât faptele mele. Pornind din convingerea că bine din punctul de vedere social nu poate fi decât ceea ce rezultă din fireasca desfăşurare a lucrurilor, eu am fost totdeauna de părere că războiul e împotriva firii omeneşti, o-njosire morală, care nu li se poate ierta decât celor nevoiţi a-şi apăra viaţa., scria Slavici într-o scrisoare către Eleonora Tănăsescu.[1]

1915-1919

prozator, jurnalist român
Ioan Slavici. Autor: necunoscut. Licenţă: Domeniul Public.

În 1919 este condamnat la 5 ani de închisoare pentru atitudinea din timpul războiului. Aceeași soartă are și Tudor Arghezi. La finalul procesului Slavici spune:

Domnul comisar regal nu e om bătrân ca mine, ci e tânăr, levent, plin de vigoare. Nu e cu toate acestea în stare să ducă-n spinare toate cărțile pe care le-am publicat în românește, istorie, știință, literatură, drame.

Este închis la Văcărești, unde trece prin momente grele. Totuși este eliberat tot în 1919.

Moartea

În 1925 pleacă la Crucea de Jos (orașul Panciu, județul Vrancea), la fiica sa, Lavinia și la ginerele său, Grigore Gheorghiu. Acolo se stinge pe 17 august 1925.

Înmormântare

Este înmormântat la schitul Brazi. Gala Galaction, Liviu Rebreanu și Mihail Sorbul participă la înmormântare, alături de familia sa numeroasă și de săteni.

Familie

prozator, jurnalist român
Ioan Slavici cu familia. Autor: necunoscut. Licenţă: Domeniul Public.
prozator, jurnalist român
Ioan Slavici cu soţia şi fiica. Autor: necunoscut. Data: 1890. Licenţă: Domeniul Public. Sursa: Pompiliu Marcea, Ioan Slavici, ed. a II-a, Editura pentru Literatură, București, 1968, anexa foto.

Slavici scria: Familia este cheagul social şi simţământul familial este obârşia celui patriotic. De când trăiesc oamenii pe faţa pământului, totdeauna şi pretutindeni s-au bucurat de obşteasca iubire şi de încredere cei ce ca fii, ca soţi, ca părinţi şi ca fraţi au fost oameni cumsecade – şi dispreţuiţi, urgisiţi, osândiţi cu toată asprimea au fost cei ce şi-au nedreptăţit părinţii, soţia, copiii, ori fraţii, i-au minţit, i-au amăgit, i-au înşelat, ori i-au asuprit în orişice fel. (Amintiri)[2]

Personalitatea

Eleonora a scris în jurnalul ei că Slavici era „un observator minunat”, că făcea „excursiuni solitare, cutreierând ţinuturi întregi”, că avea o „fire deschisă”, era „vesel şi glumeţ”, chiar expansiv, că la teatru (iar mai târziu la cinema) râdea foarte tare și toată lumea întorcea capul spre el.[3]

Eleonora a mai scris că în ultimii ani de viață își recita articolele cu glas tare, iar uneori chiar râdea.[4]

Fumat

Slavici avea și el viciul fumatului, la fel ca mulți alți scriitori. Pe patul de moarte a rugat-o pe soția sa, Elena, să-i aprindă o țigară. La scurt timp după ce a fumat țigara a murit.[5]

Realismul

Nicolae Xenopol scria că Slavici a făcut un pas mai departe și că în proza lui intri într-o lume pe care puțini au cunoscut-o până acum, într-o lume deosebită de toate celelalte, într-o lume în sfârșit despre care poți cu drept zice: aceștia sunt țăranii români.

Nicolae Iorga afirma că Slavici vede bine în lucrurile mici și le mărește pentru cei care nu le pot vedea ca dânsul.

Analiza psihologică

Slavici este scriitorul care în literatura română introduce elementul psihologic în caracterizarea personajelor. Trăirile, conflictele interioare sunt evocate și ocupă un rol important în conturarea personajelor din nuvele și romane.

Estetica

Estetica este legată de etică. Frumosul nu poate fi separat de bine.[6]

Antisemitismul

În 1878 Slavici publică lucrarea „Sol” și „Haben”. Cestiunea ovreilor în România. Pentru el evreii reprezintă o boală, iudaismul reprezintă negarea tuturor religiilor, iar Dumnezeul evreilor reprezintă tăgăduirea tuturor Dumnezeilor. Slavici sugerează expulzarea evreilor, dar fiind sigur că nimeni nu îi va primi, concluzionează:

Ne rămâne doar ca, la un semn, să închidem granițele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre până la cel din urmă ca să nu mai rămână nici sămânță din ei!

Raportul Final al Comisiei Internaționale asupra Holocaustului în România, coordonat de Elie Wiesel, publicat în 2004, îl plasează pe Slavici printre exponenții antisemitismului din sec al 19-lea.[7]

Opera

Nuvele

Nuvele: Popa Tanda (1873), Scormon (1875), La crucea din sat (1876), Crucile roșii (1876), O viață pierdută (1876), Gura satului (1878), Budulea Taichii (1880), Moara cu noroc (1880), Pădureanca (1884), Comoara (1896), Vatra părăsită (1900), La răscruci (1906), Pascal, săracul (1920)

Romane

Romane: Mara (1894), Din bătrâni (1902), Din bătrâni. Manea (1905), Corbei (1906), Din două lumi (1920), Cel din urmă armaș [8] (1923), Din păcat în păcat (1924)

Dramaturgie

Comedii: Fata de birău [9] (1871), Toane sau Vorbe de clacă [10] (1875), Polipul [11]  unchiului (1875)

Drame: Bogdan Vodă (1876), Gaspar Graziani (1888)

Povești

Povești: Zâna Zorilor, Florița din codru, Doi feți cu stea în frunte, Păcală în satul lui, Spaima zmeilor, Rodul tainic, Ileana cea șireată, Ioanea mamei, Petrea prostul, Limir-Împărat, Băiet sărac, Împăratul șerpilor, Doi frați buni, Băiat sărac și horopsit, Nărodul curții, Negru împărat, Peștele pe brazdă, Stan Bolovan, Boierul și Păcală.

Memorii

Memorii: Fapta omenească. Scrisori adresate unui tânăr (1888- 1889), Serbarea de la Putna (1903), Închisorile mele (1920), Amintiri (1924), Lumea prin care am trecut (1924).

Opere social-politice

Lucrări social-politice: Studiu asupra maghiarilor (1871), Cultura maghiară (1877), „Sol” și „Haben”. Cestiunea ovreilor în România (1878), Die Rumanen in Ungarn, Siebenburgen und der Bukowina (Românii din Ungaria, Transilvania și Bucovina) (1880), Tribuna și tribuniștii (1896), Despre istoria românilor de peste munți de la 1700 încoace(1883), Zbuciumări politice la românii din Ungaria (1911), Vox populi (Vocea poporului) (1915).

Gramatică

Gramatică: Articularea numelor proprii (1888), Despre înțelesul cuvântului (1884), Așezarea vorbelor în românește (1905), Gramatica limbii române (1914), Cum se scrie românește (1906), „Păsăreasca” de azi (1922).

Pedagogie

Cursuri: Estetica (1883), Literatura poporană (1883)

Despre creștere și, mai cu seamă, despre creșterea junelor române (1871),

Povețe pentru buna crescere a copiilor, 1897[12]

Școalele noastre sătești (1890)

Institutul Oteteleșianu (1906)

Educația rațională, morală, fizică (1909)[13]

Manuale

Istoria universală (manual pentru școalele secundare), istoria veche și cea medie, 2 vol., 1891

Traduceri

Traduceri: Jokai Mor, Başi-buzucul, 1876;

Th. Storm, Immensee, 1876;

Bret Harte, Prietenul meu Vântură-Ţară, Sibiu, 1886;

N.V. Gogol, Strigoaica, Sibiu, 1886; Vecinii, Sibiu, 1886;

Rudolf Stratz, Scumpă ţară, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1917.[14]

Cinematografie

În 1955 apare filmul Moara cu noroc, regizat de Victor Iliu.

În 1976 apare filmul Dincolo de pod, regizat de Mircea Veroiu. Filmul are la bază romanul Mara al lui Slavici.

În 1986 apare filmul Pădureanca, regizat de Nicolae Mărgineanu.

Muzeul Memorial ,,Ioan Slavici şi Emil Monţia”

În 1960 a fost inaugurat Muzeul Memorial ,,Ioan Slavici şi Emil Monţia” la Șiria, județul Arad, pe Str.Infanteriei nr. 185.

Teatru

Teatrul de Stat Arad a căpătat denumirea Teatrul Ioan Slavici.

Bibliografie

Dicționar Enciclopedic, vol VI, 2006, pag 447, https://dexonline.ro/definitie/%20Slavici

Enciclopedia Română 1898-1904, vol III, pag 973

Dicționar Enciclopedic Ilustrat 1926-1931, pag 118.

http://www.ioanslavici.eu/

https://www.tititudorancea.com/z/biografie_ioan_slavici.htm

Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici Ioan Slavici

Please follow and like us:

Note subsol:

  • 1. https://adevarul.ro/locale/botosani/a-fost-ioan-slavici-spionul-germanilor-pacatele-scriitorului-blestemul-85-ani-moarte-acuzat-tradare-romani-austrieci-infundat-temnitele-1_54f9c964448e03c0fd4b349b/index.html
  • 2. https://matricea.ro/scriitorul-ioan-slavici-de-la-eminescu-la-moara-cu-noroc/
  • 3. https://adevarul.ro/locale/arad/povestile-dragoste-doua-genii-literaturii-romane-poetul-Stefan-augustin-doinas-scriitorul-ioan-slavici-1_54c168d8448e03c0fddc99d5/index.html
  • 4. https://adevarul.ro/locale/focsani/ultimii-ani-viata-ioan-slavici-scriitorul-inchis-doua-opiniile-politice-Isi-scria-textele-timp-rostea-voce-tare-1_5579868bcfbe376e352df300/index.html
  • 5. https://matricea.ro/scriitorul-ioan-slavici-de-la-eminescu-la-moara-cu-noroc/
  • 6. https://10laromana.ro/autori-si-opere/ioan-slavici-2/biografie-ioan-slavici/
  • 7. http://www.pogromuldelaiasi.ro/wp-content/uploads/2012/08/Raportul-Comisiei-Internationale-pentru-Studierea-Holocaustului-in-Romania.pdf, pag 26
  • 8. https://dexonline.ro/definitie/arma%C8%99
  • 9. https://dexonline.ro/definitie/bir%C4%83u
  • 10. https://dexonline.ro/definitie/clac%C4%83
  • 11. https://dexonline.ro/definitie/polip
  • 12. Enciclopedia Română 1898-1904, vol III, pag 973
  • 13. Dicționar Enciclopedic Ilustrat 1926-1931, pag 118
  • 14. https://crispedia.ro/ioan-slavici/

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.