Jurnalistică Citare Dacă vreţi să citaţi acest articol copiaţi textul de mai jos, adăugând la sfârşit data citării: Enciclopedie.info, Jurnalistică, http://www.enciclopedie.info/jurnalistica/, (data citării)
Rezumat
Jurnalistica este domeniul în care se realizează informarea publică pe teme de actualitate, prin intermediul ziarelor, revistelor, agenţiilor de presă, radiourilor, televiziunilor şi site-urilor specifice.
Remedierea deficienţelor din societate
Semnalând lipsurile, deficienţele, abuzurile, ilegalităţile comise în spaţiul public şi privat în societate, presa contribuie adeseori la remedierea lor de către instituţiile statului abilitate (poliţie, parchet, instanţe de judecată), sau chiar de către entităţile private vizate.
Rol educativ modest
Presa (îndeosebi cea de stat) joacă uneori şi un anumit rol educativ, care este însă limitat de unele presiuni financiare, care ţin de necesitatea de a face rating.
Presa de stat proguvernamentală
Presa de stat (îndeosebi televiziunea de stat) este criticată în multe state pentru corupţie şi pentru atitudinea proguvernamentală, chiar şi în ţările democratice.
Caritate
Uneori presa face şi acte de caritate, ajutând concret pe unii oameni aflaţi în nevoie sau în suferinţă prin strângerea de bani, alimente şi medicamente şi prin mobilizarea de voluntari.
Carenţe
Obedienţa faţă de valorile oficiale
În ţările islamice şi comuniste media (în special televiziunile) este obedientă faţă de ,,valorile” religioase şi ideologice ale conducătorilor. Astfel se practică o distorsiune a adevăratelor valori şi o intoxicare şi o manipulare în masă. Adevăratul jurnalism este aproape inexistent.
Violenţă, sex şi senzaţional
Adesea presa cultivă senzaţionalul (frecvent chiar cel şocant) care face rating, îndepărtându-se de agenda de probleme reale ale cetăţenilor şi abandonând moralitatea, decenţa şi bunul simţ. În lumea euroatlantică violenţa şi sexualitatea din media sunt slab cenzurate şi au o prezenţă frecventă, iar jurnalele de ştiri sunt dominate de ştiri violente şi astfel nu reflectă decât parţial interesele generale fundamentale ale cetăţenilor. Enorma majoritate a cotidienelor laice oferă în mare parte un ,,spectacol” insalubru, preponderent deprimant şi adesea şocant, cu insuficiente valenţe informative şi rare valenţe educative. Doar presa creştină şi cea culturală reuşesc să facă un plăcut contrast, propunând un jurnalism decent, interesant şi educativ. Spre exemplu ziarul ,,Lumina” îmbină în mod fericit articolele creştine cu articole de larg interes din diverse domenii. Emisiunea ,,Artă şi cultură” (moderată de Vasile Bănescu), transmisă de televiziunea Trinitas, este un model de emisiune culturală.
Articole plătite
Există uneori şi persoane sau organizaţii sau firme care plătesc diverse sume de bani pentru a avea articole favorabile în presă (de exemplu în cotidienele importante apar tot felul de articole anticreştine în preajma sărbătorilor creştine importante; există diverse firme care se promovează prin unele articole din presă).
Intervenţiile patronatului
Uneori şi patronatul intervine în politica unor instituţii media, provocând încălcarea unor principii jurnalistice (echidistanţă, interesul public suveran, respectarea adevărului, etc).
Divertisment
Presa are şi un important rol de divertisment, oferind muzică, sport, filme şi alte emisiuni de divertisment.
Autoritate de control
În ţările civilizate funcţionează şi o instituţie bugetară care monitorizează şi reglementează activitatea audio-vizualului (în România se numeşte CNA) şi care dă somaţii, amenzi şi poate închide chiar acele posturi de televiziune sau radio care au încălcat grav şi repetat legislaţia în vigoare (în România posturile OTV, Realitatea TV și 6TV au fost închise definitiv).
Apărarea democraţiei
În ţările democratice presa joacă un rol vital în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, fiind ,,câinele de pază al democraţiei” şi este considerată a patra putere în stat.
Structura
Mass-media cuprinde: -presa scrisă -agenţii de presă – radiouri -televiziuni -site-uri (ale ziarelor, ale agenţiilor de presă, ale radiourilor, ale televiziunilor)
Relaţiile cu celelalte domenii
Istorie şi arheologie
Presa comentează unele fapte istorice, îndeosebi la aniversări, publică şi biografii ale personalităţilor istorice, îndeosebi la moartea acestora, publică rezultatele descoperirilor arheologice româneşti şi străine, realizând astfel o informare istorică pentru cititori.
Politică
Presa politică comentează şi sancţionează activitatea politicului, contribuind astfel la ameliorarea prestaţiei acestuia în toate domeniile de activitate (economie, justiţie, mediu, sport, turism, etc).
Inventică
Presa popularizează unele invenţii importante româneşti şi străine, îndeosebi cele de actualitate şi prezintă biografii ale inventatorilor şi interviuri cu aceştia.
Sport
Mass-media oferă transmisiuni sportive de toate felurile, emisiuni de comentarii, etc.
Cultură
Presa culturală oferă diverse analize ale evenimentelor culturale. Sunt mediatizate expoziţii, muzee, personalităţi culturale, cărţi, piese de teatru, filme nou apărute.
Turism
Presa furnizează multe informaţii utile şi actualizate despre diverse puncte turistice importante din ţară.
Muzică
Radiourile şi televiziunile oferă o largă paletă de tipuri de muzică.
Cărți fundamentale
Manual de jurnalism- colectiv de autori, coordonat de Mihai Coman, Editura Polirom, 2009.
Articole înrudite
Mass-media Internet Politică Istorie Sport Pedagogie Simplitate
Jurnalistică Jurnalistică Jurnalistică Jurnalistică Jurnalistică Jurnalistică