Lamelibranhiat
Rezumat
Lamelibranhiatele (scoicile) sunt moluşte acvatice cu corpul protejat de o cochilie formată din două valve unite, cu branhii în formă de lamele. Multe specii sunt pescuite sau crescute pentru consum sau perle. Cochiliile sunt folosite ca obiecte de decor.
Număr specii
Există peste 15 000 de specii de scoici în lume.[1]
Mediu
Scoicile sunt exclusiv acvatice, trăind în ape sărate (midia, stridia, scoica de mărgăritar) sau dulci (la noi scoica de lac Anodonta şi scoica de râu Unio).[2]
Scoicile stau pe fundul apelor, în mâl sau nisip sau pe stânci şi alte corpuri acvatice.
Structura corpului
Scoicile au o simetrie bilaterală.
Cochilia scoicii este formată din două valve, unite prin nişte ligamente elastice.
Ele nu au cap distinct, sunt acefale.
Corpul are un picior musculos.[3]
Respiraţie
Branhiile sunt lamelare, ceea ce dă şi numele clasei.[4]
Hrană
Unele scoici se hrănesc cu resturi, alge sau lemn. Unele scoici sunt parazite ale peştilor şi altor vietăţi acvatice. Unele specii sunt carnivore, ele hrănindu-se cu mici vieţuitoare: crustacee, larve, etc.[5]
Reproducere
Sexele sunt separate la majoritatea scoicilor. Unele scoici sunt hermafrodite. Fertilizarea este externă. La unele specii embrionii nu au un stadiu larvar, progeniturile fiind replici miniaturale ale adulţilor. La majoritatea speciilor marine există însă un stadiu larvar.[6]
Asociere
Scoicile se asociază cu coralii, cu unele crustacee, etc.[7]
Secreţii toxice
Unele scoici emană secreţii toxice (inclusiv acid sulfuric) când sunt atacate.[8]
Importanţă
Multe specii de scoici sunt pescuite sau crescute pentru consum.
Scoicile din genul Pinctada sau Pteria sunt recoltate pentru perle. În multe ţări (inclusiv în Japonia) există crescătorii de scoici producătoare de perle.
Multe scoici sunt folosite în industria obiectelor de decor şi în cea de bijuterii în multe ţări.[9]
Recorduri
Cea mai mare scoică măsurată este din specia Tridacna gigas şi are o dimensiune a cochiliei de 137 cm. Cea mai grea masă moale a unei scoici cântăreşte 333 kg.[10]
Cea mai longevivă scoică este considerată o scoică din specia Arctica islandica, vârsta ei fiind estimată la 507 ani. Este şi cea mai mare vârstă a unui animal non colonial.[11]Mai demult vârsta maximă a unei bivalve era considerată 100 de ani.[12]
Cea mai mare stridie este din specia Crassostrea gigas şi are o lungime de 35,5 cm şi o lăţime de 10,7 cm (17 December 2013, găsită în Wadden Sea, lângă Vadehavscentret, Danemarca).[13]
Bibliografie
Manual de Biologie, clasa a IX-a, pag 50-51, Editura Corint, 2004
Manual de Biologie, clasa a X-a, pag 13, Editura Didactică şi Pedagogică, 1994
Britannica, https://www.britannica.com/animal/bivalve
Dicţionar Enciclopedic, lamelibranhiate, pag 22, vol IV
Oxford Paperback Encyclopedia, bivalve, pag 171, Oxford University Press, 1998
Lamelibranhiat Lamelibranhiat Lamelibranhiat Lamelibranhiat Lamelibranhiat Lamelibranhiat
Note subsol:
- 1. https://www.britannica.com/animal/bivalve
- 2. Manual de Biologie, clasa a X-a, pag 13
- 3. Manual de Biologie, clasa a IX-a, pag 50-51, Editura Corint, 2004
- 4. Manual de Biologie, clasa a IX-a, pag 50-51, Editura Corint, 2004
- 5. https://www.britannica.com/animal/bivalve/Food-and-feeding
- 6. https://www.britannica.com/animal/bivalve
- 7. https://www.britannica.com/animal/bivalve/Food-and-feeding
- 8. https://www.britannica.com/animal/bivalve/The-respiratory-system
- 9. https://www.britannica.com/animal/bivalve
- 10. https://dukespace.lib.duke.edu/dspace/bitstream/handle/10161/15896/peerj-715.pdf?sequence=1
- 11. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0031018212000302
- 12. http://sciencenordic.com/new-record-world%E2%80%99s-oldest-animal-507-years-old
- 13. http://www.guinnessworldrecords.com/world-records/largest-oyster