Sedentarism
Citare
Dacă vreţi să citaţi acest articol copiaţi textul de mai jos, adăugând la sfârşit data citării:
Enciclopedie.info, Sedentarism, http://www.enciclopedie.info/sedentarism/, (data citării)
Rezumat
Sedentarismul este asociat cu creșterea riscului de diabet, de boli cardiovasculare, de deces provocat de cauze cardiovasculare, de deces din toate cauzele; se asociază cu scăderea fertilității.[1][2][3] Sedentarismul este responsabil pentru circa 3 milioane de decese anual, comparativ cu alimentaţia nesănătoasă 14 milioane de decese şi alcoolul şi fumatul care împreună sunt responsabile de 11 milioane de decese anual.[4]Se combate prin orice fel de activități fizice regulate (mers pe jos, urcarea scărilor, treburi casnice, gimnastică, sport, etc). OMS susţine că omul trebuie să facă cel puţin 150 de minute de activitate fizică moderată sau 75 de minute de activitate fizică susţinută pe săptămână pentru a diminua riscul mortalităţii precoce indiferent de cauză.
Diabet, boli cardiovasculare, decese din cauze cardiovasculare, decese din toate cauzele
Un studiu din noiembrie 2012 arată că cei care petrec timpul stând prezintă o creștere a riscului de diabet cu 112%, o creştere a numărului de probleme cardiovasculare cu 147%, o creştere a numărului de decese provocate de cauze cardiovasculare cu 90% și o creştere a riscului de deces din toate cauzele cu 49%. Studiul a sintetizat rezultatele a 18 studii științifice, în care au fost examinate circa 800 000 de persoane.[5][6]
Decesele din toate cauzele şi bolile cardiovasculare
Un studiu din 2009 făcut pe cca 17 000 de persoane din Canada între 18-90 de ani a arătat o conexiune între statul jos și decesele din toate cauzele și între statul jos și bolile cardiovasculare. Persoanele au fost urmărite în medie 12 ani.[7]
Meserii care solicită efort fizic
Numărul de meserii care solicită muncă fizică a scăzut cu peste 15% în UE în ultimii 15 ani.[8]
Treburi casnice
Edwin Archer, cercetător american, a studiat comparativ cât timp petreceau femeile americane cu treburile casnice în anii 60 și cât o fac în prezent. Cercetarea a implicat studiul a mii de jurnale aparţinând femeilor americane. Atunci femeile americane petreceau 25,7 ore pe săptămână pe următoarele activități: spălat, gătit, făcut curat, în 2010 petreceau 13,3 ore.
În medie, în 2013, femeile britanice petreceau 18,2 ore pe săptămână făcând activități casnice, incluzând aici făcutul curat, datul cu aspiratorul, cumpărăturile și gătitul, potrivit Npower. În 1965 femeile britanice petreceau 44 ore pe săptămână pentru aceste activități, potrivit cifrelor oficiale de la Ministerul Educației din Marea Britanie.
În 1965 femeile americane petreceau 8 ore pe săptămână urmărind programele TV preferate, în 2010 femeile petreceau 16,5 ore pe săptămână. Femeile care munceau în 2013 ardeau cu 132 calorii mai puțin decât în anii 60, iar femeile casnice cu 360 calorii mai puțin.[9]
Articole înrudite
Sedentarism Sedentarism Sedentarism Sedentarism Sedentarism
Note subsol:
- 1. Physical activity and television watching in relation to semen quality in young men
Br J Sports Med bjsports-2012-091644Published Online First: 4 February 2013 doi:10.1136/bjsports-2012-091644
http://bjsm.bmj.com/content/early/2013/01/21/bjsports-2012-091644
Gaskins AJ, Mendiola J, Afeiche M, et al
Physical activity and television watching in relation to semen quality in young men
Br J Sports Med Published Online First: 04 February 2013. doi: 10.1136/bjsports-2012-091644
- 2. Medical Daily, Feb 5, 2013, http://www.medicaldaily.com/articles/14044/20130205/television-couch-potato-sperm-sedentary-fertility.htm
- 3. Ziare.com, 06 Februarie 2013, http://www.ziare.com/life-style/barbati/sedentarismul-te-poate-lasa-fara-urmasi-1217181
- 4. https://ro.stiri.yahoo.com/rom%C3%A2nii-omoar%C4%83-stresul-cu-m%C3%A2ncarea-171015105.html
- 5. Sedentary time in adults and the association with diabetes, cardiovascular disease and death: systematic review and meta-analysis, http://link.springer.com/article/10.1007/s00125-012-2677-z/fulltext.html
Wilmot, E.G., Edwardson, C.L., Achana, F.A. et al. Diabetologia (2012) 55: 2895. https://doi.org/10.1007/s00125-012-2677-z
- 6. Los Angeles Times, 29 iunie, 2013 http://www.latimes.com/health/la-he-dont-sit-20130525,0,3673157.story
- 7. Sitting Time and Mortality from All Causes, Cardiovascular Disease, and Cancer
Medicine & Science in Sports & Exercise:
May 2009 – Volume 41 – Issue 5 – pp 998-1005
doi: 10.1249/MSS.0b013e3181930355
Med Sci Sports Exerc. 2009 May;41(5):998-1005. doi: 10.1249/MSS.0b013e3181930355.
- 8. Agerpres, 9.03.2018, https://www.agerpres.ro/economic/2018/03/09/un-adolescent-din-trei-se-afla-sub-nivelul-de-baza-al-cunostintelor-extinderea-tehnologiei-lasa-in-urma-lucratorii-necalificati-raport–69952
- 9. Daily Mail, 1 martie 2013, http://www.dailymail.co.uk/news/article-2286132/Women-piling-pounds-cut-housework-study-shows.html