Universitatea Craiova

Universitatea Craiova

Citare

Dacă vreţi să citaţi acest articol copiaţi textul de mai jos, adăugând la sfârşit data citării:

Enciclopedie.info, Universitatea Craiova, http://www.enciclopedie.info/universitatea-craiova/, (data citării)

Rezumat

logo Universitatea Craiova
Logo Universitatea Craiova, 30 iunie 2013, Utilizare cinstită

Universitatea Craiova (site oficial http://www.csuc.ro/ro/) este una dintre cele mai bune echipe de fotbal din România. A câştigat campionatul de 4 ori şi cupa de 7 ori. A fost prima echipă românească care a ajuns în semifinalele unei cupe europene (Cupa UEFA, 1982-1983), prima echipă românească care a ajuns în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni (1981-1982), prima echipă românească care a eliminat o echipă din Germania (FC Kaiserslautern), prima echipă care a eliminat o echipă din Anglia (Leeds United) şi prima echipă studenţească din ţară şi din Europa ajunsă campioană.(1973-1974)

Denumiri

În 1948 se înfiinţează U.N.S.R. Craiova, care activează în campionatul judeţean. Echipa devine CSU Craiova în 1950, Ştiinţa Craiova în 1953, Universitatea Craiova în 1966.[1] CSU Universitatea Craiova a devenit legal continuatoarea echipei Universitatea Craiova, în martie 2016.[2]

Culori

Culorile clubului sunt alb şi albastru.

Stema

Stemă Universitatea Craiova
Stemă Universitatea Craiova, 17 februarie 2011, Utilizare cinstită

Stema Universităţii Craiova este reprezentată de un leu care ţine piciorul pe o minge de fotbal.[3]

Performanţe interne

Pe plan intern Universitatea Craiova a câştigat de 4 ori campionatul României (1973-1974, 1979-1980, 1980-1981, 1990-1991) şi de şapte ori Cupa României (1976-1977, 1977-1978, 1980-1981, 1982-1983, 1990-1991, 1992-1993, 2018-2019).[4] [5] [6]  

Universitatea Craiova a evoluat în divizia A între 1964 şi 2005, şi din 2014 până în prezent.[7] [8]  FRF a decis dezafilierea Universităţii Craiova în iulie 2011[9] şi apoi a decis afilierea definitivă în 2014.[10] 

După numărul de campionate câştigate, Universitatea Craiova este pe locul al 6-lea, cu 4 campionate[11], după Steaua (26) [12], Dinamo (18)[13], Venus Bucureşti (8)[14], UTA Arad (6)[15], Chinezul Timişoara (6)[16], la egalitate cu Ripensia Timişoara (4) [17] şi CFR (4), şi peste echipele Rapid (3)[18], Petrolul Ploieşti (3)[19], FC Argeş Piteşti (2) [20], Colentina Bucureşti (2) şi Olympia Bucureşti (2).

După numărul de cupe câştigate, Universitatea Craiova este pe locul al 4-lea, cu 7 cupe[21], după Steaua (22) [22], Dinamo (13)[23], Rapid (13)[24] şi peste CFR Cluj (4)[25], Petrolul Ploieşti (3), Politehnica Timişoara (2) şi Ripensia Timişoara (2). [26]

Universitatea Craiova a jucat 1492 de partide în prima divizie, din care a câştigat 660, a remizat în 323 de partide şi în 509 a fost învinsă.(2011). [27]

Performanţe externe

A fost prima echipă românească care a ajuns în semifinalele unei cupe europene (Cupa UEFA 1982-1983).

A fost prima echipă românească care a ajuns în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni (1981-1982).

A fost prima echipă românească care a eliminat o echipă din Germania (FC Kaiserslautern; U Craiova-Kaiserslautern 1-0 retur, 2-3 tur).

Rodion Cămătaru
Rodion Cămătaru, dată necunoscută, autor necunoscut, sursa: http://www.comunismulinromania.ro/
The copyright holder of this file allows anyone to use it for any purpose, provided that the copyright holder is properly attributed. Redistribution, derivative work, commercial use, and all other use is permitted.

A fost prima echipă care a eliminat o echipă din Anglia (Leeds United; U. Craiova- Leeds United 2-0 tur, 2-0 retur). [28]

A fost prima echipă studenţească din ţară şi din Europa ajunsă campioană.(1973-1974).[29]

Universitatea Craiova a jucat 76 de meciuri în cupele europene, având 32 de victorii, 12 remize şi 32 de înfrângeri.(2011) [30][31]

Înregistrări la OSIM

În 2015 au fost înregistrate la OSIM sintagma ,,campioana unei mari iubiri” (dată de Adrian Păunescu) şi denumirea ,,Ştiinţa Craiova”.[32]

Golgheteri

Oblemenco, zis şi ,,Tunarul din Bănie”, a reuşit performanţa rară de a câştiga de 4 ori titlul de golgheter al României (1966-1967, 1969-1970, 1971-1972, 1972-1973).[33] [34]

Ion Oblemenco
Ion Oblemenco, sursa: un ziar, Utilizare cinstită, 21 august 2007 (data fotografierii paginii de ziar),

Rodion Gorun Cămătaru a fost al treilea cel mai mare golgheter al Ligii I din toate timpurile, cu 198 goluri în 377 meciuri[35] (0,52 goluri/meci), după Dudu Georgescu (252 goluri/370 mecuri)[36](0,68 goluri/meci) şi Ionel Dănciulescu (214 goluri/515 meciuri)[37](0,41 goluri/meci), dar al doilea sub raportul eficacităţii (0,52 goluri/meci), după Dudu Georgescu (0,68 goluri/meci), dar înaintea lui Dănciulescu (0,41 goluri/meci). Rodion Cămătaru a fost golgheter al primei divizii în 1986-1987.[38]

Alexandru Mitriţă a intrat în posesia trofeului pentru cel mai bun atacant al anului 2018 şi a primit şi premiul special ,,Ilie Balaci”.[39]

Alte recorduri

Costică Ştefănescu a avut 490 meciuri în prima divizie, situându-se pe locul al II-lea după Dănciulescu (515 meciuri), care l-a întrecut în octombrie 2012. [40]

Stadion

Ştiinţa Craiova şi-a desfăşurat meciurile pe Stadionul Tineretului (15000 locuri) până în 1967, când a fost înlocuit cu Stadionul Central (denumit mai târziu Ion Oblemenco), cel mai mare stadion al unui club din România la vremea aceea şi stadionul unde România nu a pierdut niciodată.[41] Stadionul avea 40 000 de locuri. [42]Stadionul a fost închis în decembrie 2014 şi în prezent este în construcţie un nou stadion modern pe vechea locaţie.[43]

Recordul de asistenţă a fost de 50 000 de spectatori, la meciul U.Craiova-Dinamo 1-0 (1989).[44]

Noul stadion Ion Oblemenco a fost inaugurat pe 10 noiembrie 2017. Stadionul are o capacitate de 30 929 locuri. El va putea găzdui meciuri de fotbal naţionale şi internaţionale, alte sporturi (rugby, oină, hochei pe iarbă, mini-hochei sau fotbal american) şi evenimente culturale și sociale, concerte, târguri și expoziții. A costat circa 240 milioane de lei, fiind cea mai importantă investiţie din Craiova din ultimii 50 de ani.[45][46]Complexul dispune şi de spaţii de cazare pentru jucători, spaţii comerciale şi parcări.[47]

Stadion Ion Oblemenco
Stadion Ion Oblemenco, 23 septembrie 2006, autor Christopher Voitus, licenţa Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0 Unported

Jucători emblematici

Portari: Gabriel Boldici, Silviu Lung

Apărători: Petre Deselnicu, Dumitru Mitriţă, Nicolae Negrilă, Corneliu Papură, Adrian Ionescu, Gheorghe Popescu, Emil Săndoi, Costică Ştefănescu, Nicolae Tilihoi, Nicolae Ungureanu, Cristian Chivu

Mijlocaşi: Pavel Badea, Ilie Balaci, Aurică Beldeanu, Silvian Cristescu, Costică Donose, Mircea Irimescu, Gabriel Popescu, Ovidiu Stângă, Aurel Ţicleanu

Atacanţi : Rodion Cămătaru, Sorin Cârţu, Gheorghe Craioveanu, Zoltan Crişan, Ion Geolgău, Dumitru Marcu, Eugen Neagoe, Ion Oblemenco, Ştefan Stoica, Theodor Ţarălungă

Staff: Nicolae Oţeleanu (antrenor), Constantin Oţet (antrenorul care a dus-o pe Universitatea Craiova în semifinalele Cupei UEFA), Constantin Cernăianu (antrenor), Corneliu Andrei Stroe (vicepreşedinte şi preşedinte al clubului).[48] [49] 

Cele mai valoroase echipe eliminate

  • Fiorentina: 1973/1974 Cupa UEFA :
    Oltenia Craiova – Fiorentina (0-0)  (1-0) (a doua echipă românească care elimină o echipă italiană)
  • Leeds United : 1979/1980 Cupa UEFA

    Gheorghe Popescu
    Gheorghe Popescu, 9 aprilie 2011, autor Dan Avraham, licenţa Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0 Unported

Universitatea Craiova- Leeds United 2-0

Leeds United- Universitatea Craiova 0-2

  • C. Fiorentina 1982/1983 Cupa UEFA

U Craiova- Fiorentina 3-1

Fiorentina- U Craiova 1-0

  • Girondins de Bordeaux

Girondins de Bordeaux-Universitatea Craiova 1-0
Universitatea Craiova – Girondins de Bordeaux 2-0

– F.C. Kaiserslautern

F.C. Kaiserslautern – Universitatea Craiova 3-2 (2 martie 1983)

Universitatea Craiova-F.C. Kaiserslautern 1-0 (16 martie 1983)

  • Betis Sevilla 1984/1985: Cupa UEFA
    Betis Sevilla – Universitatea Craiova 1-0
    Universitatea Craiova – Betis Sevilla 1-0
    (6-3 la penalty-uri)
  • S.Monaco: 1985/1986 Cupa Cupelor

AS Monaco –  Universitatea Craiova 2-0
Universitatea Craiova – AS Monaco 3-0. [50]

 

Bibliografie

http://www.csuc.ro/ro/istoric/

http://www.csuc.ro/ro/palmares/

https://fanstiinta1948.wordpress.com/istoric-f-c-universitatea-craiova/

http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/Liga+1/csu+craiova+palmares+sigla+justitie

http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/cs-universitatea-craiova-a-castigat-in-justitie-stema-cu-leul-prima-reactie-a-lui-mititelu-nu-pot-sa-cred-ca-s-a-dat-o-asemenea-sentinta-1000-acest-judecator-a-fost-corupt-14883916

http://www.universitateacraiova.ro/palmares_intern.php

https://fanstiinta1948.wordpress.com/istoric-f-c-universitatea-craiova/

Articole înrudite

Sportul în România

România

 

Universitatea Craiova Universitatea Craiova Universitatea Craiova Universitatea Craiova

Note subsol:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.