Cântarea cântărilor
Rezumat
Cântarea cântărilor una din cele 39 cărți canonice din Vechiul Testament și una din cele 66 cărți canonice ale Bibliei. Este una din cele 6 cărți poetice și una din cele 5 cărți didactice (sapiențiale). Cântarea cântărilor este un poem de dragoste.
Autor
Autorul este Solomon, așa după cum arată titlul Bibliei ebraice: ,,Cântarea cântărilor, care este a lui Solomon.
Interpretări
Interpretarea literară
Interpretarea literară susține că poemul este o creație pur omenească, erotică, înfățișând iubirea dintre Solomon și Sulamita (fiica faraonului), sau iubirea dintre un păstor și o păstoriță.
Contra citirii de către tineri
La evrei, în secolul I, Cântarea cântărilor era interzisă tinerilor (Origen, Prolog în Cântarea cântărilor, Migne, P.G, 68, 669).
Contra caracterului erotic, profan, neinspirat al cărții
În epoca lui Hristos, Șamai susținea că poemul este erotic, pur uman, neinspirat (de Dumnezeu) și propunea excluderea acestei cărți din canonul biblic. Această părere a fost condamnată la Sinodul din Iamnia din anul 90.
Teodor de Mopsuestia (360-429) a susținut și el interpretarea literară a poemului: cartea ar fi un epitalam (cântec de nuntă), compus pentru căsătoria dintre Solomon și Sulamita (fiica faraonului). Această părere a fost condamnată la Sinodul II de la Constantinopol din 381 și de Sinodul V de la Constantinopol din 553.
Interpretarea tipică (mistică)
Interpretarea tipică (mistică) susține că poemul celebrează căsătoria dintre Solomon și Sulamita (fiica faraonului), iar în sens tipic (spiritual) iubirea lui Dumnezeu față de poporul Său, sau iubirea lui Hristos pentru Biserică.
Interpretarea alegorică
Interpretarea alegorică susține că poemul cântă iubirea dintre Dumnezeu și poporul Său (Israel) și prefigurează iubirea dintre Hristos și Biserică. În Vechiul Testament adeseori relația dintre Dumnezeu și Israel este înfățișată ca o relație de dragoste, iar idolatria este înfățișată ca un adulter. Tradiția Bisericii susține această interpretare.
Stilistica
Este una din cele mai dense cărți biblice din punct de vedere stilistic. Abundă comparațiile, metaforele, exclamațiile, interogațiile. Este o capodoperă literară.
Bibliografie
Biblia ortodoxă, cu prefață de patriarhul Teoctist, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1997, București
Vladimir Prelipcean, Gheorghe Barna, Nicolae Neaga, Mircea Chialda- Studiul Vechiului Testament, manual pentru Facultățile Teologice, pag 319-324
Nicolae Ciudin- Studiu Vechiului Testament, pag 279-282, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2002, București
Cântarea cântărilor Cântarea cântărilor Cântarea cântărilor Cântarea cântărilor Cântarea cântărilor