Parcul Tineretului
Citare
Dacă vreţi să citaţi acest articol copiaţi textul de mai jos, adăugând la sfârşit data citării:
Enciclopedie.info, Parcul Tineretului, http://www.enciclopedie.info/parcul-tineretului/, (data citării)
Rezumat

Parcul Tineretului se află în sudul Bucureştiului, între staţiile de metrou Constantin Brâncoveanu şi Tineretului. Are circa 80 de hectare, fiind al treilea parc ca mărime din Bucureşti, după Parcul Herăstrău şi Parcul Natural Văcăreşti (184 hectare[1]).
Amenajare
Amenajarea parcului a început în 1964 şi s-a sfârşit în 1974. Arhitectul care a proiectat parcul a fost Valentin Donose.[2]
Structură
Parcul Tineretului cuprinde Orăşelul Copiilor, Lacul Tineretului (numit înainte Lacul Cocioc), Sala Polivalentă (Ioan Kunst Ghermănescu) şi Palatul Copiilor.
Orăşelul Copiilor


Orăşelul Copiilor este un spaţiu destinat distracţiei copiilor, cu numeroase facilităţi de divertisment. Orăşelul Copiilor a fost modernizat în 2014.[3]spaţiile virane au fost amenajate şi au fost introduse noi instalaţii de divertisment.
Lacul Tineretului

Lacul Tineretului are o suprafaţă de 13 hectare, este alimentat natural de pânza freatică şi are trei insule. Pe două dintre insule se poate ajunge graţie unor poduri.[4]
Lângă cea de-a treia insulă a fost construită o terasă. Lacul are un debarcader care era funcţional mai demult, când circulau bărcile şi hidrobicicletele pe lac. Când este foarte cald afară, de pe pod se pot vedea peştii şi broaştele ţestoase înotând pe la suprafaţa apei. În ultimii ani au apărut multe lebede, raţe, lişiţe, pescăruşi şi broaşte ţestoase pe lac. În jurul lacului mulţi oameni fac jogging, se plimbă cu bicicletele sau cu rolele. Iarna copiii se dau cu săniile pe derdeluşul de lângă lac.
Lacul este mai puțin îngrijit comparativ cu lacul din Herăstrău sau lacul din Cișmigiu.
Sala Polivalentă

Sala Polivalentă (Ioan Kunst Ghermanescu), inaugurată în 1974, este locul unde se desfăşoară competiţii sportive, concerte şi acţiuni culturale.[5]Înainte de 1989 se proiectau şi filme.
Palatul Naţional al Copiilor
Palatul Naţional al Copiilor, aflat pe b-dul Tineretului nr.8-10, a fost inaugurat în 1985. Are o suprafaţă de 17 700 mp. Graţie calităţilor arhitecturale remarcabile, proiectului şi colectivului de arhitecţi li s-a acordat Premiul Uniunii Arhitecţilor în 1985. Are o sală de spectacol de 800 de locuri. Se desfăşoară activităţi din cele mai variate domenii: informatică, modelism, limbi străine, arte plastice, muzică, gimnastică, dans, etc.
Construcţii

A fost amenajat recent şi un spaţiu pentru cei cu rolele, cu skate-urile şi pentru cei care fac sărituri cu bicicletele.
Au fost construite terenuri de fotbal, terenuri multifuncţionale de baschet/minifotbal, tenis şi au fost instalate mese de ping-pong.
S-a înfiinţat un centru de închiriat gratis biciclete pe bază de buletin la intrarea dinspre Tineretului, dar care nu funcţionează totdeauna. Există şi un centru privat de închiriere de biciclete contra cost.
Defecte
Trotuarele parcului prezintă gropi, denivelări şi crăpături care dăinuie de decenii.
Cele două poduri sunt foarte alunecoase şi plasele de sârmă care îmbracă cele 2 poduri nu sunt înlocuite la timp când se uzează.
Vegetaţia apei de pe o bună porţiune din parc nu este întreţinută corespunzător. Problema este una cronică, care persistă de zeci de ani.
Podul mare trebuie consolidat.
Articole înrudite
Imagini











Parcul Tineretului Parcul Tineretului Parcul Tineretului Parcul Tineretului Parcul Tineretului Parcul Tineretului Parcul Tineretului Parcul Tineretului Parcul Tineretului Parcul Tineretului
Note subsol:
- 1. Agerpres, 11 mai, 2016, Sursa: Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti (APNV), http://www.agerpres.ro/mediu/2016/05/11/asociatia-parcul-natural-vacaresti-infiintarea-parcului-un-triumf-al-interesului-public-al-civismului-si-al-naturii-18-51-33
- 2. Tourism Guide, Parcul Tineretului, http://www.tourismguide.ro/html/orase/Bucuresti/Bucuresti/parcuri_bucuresti.php
- 3. Protv, 13 iulie 2016, http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/oraselul-copiilor-al-lui-piedone-inchis-pentru-ca-nu-avea-autorizatii-instalatii-improvizate-de-curent-si-apa.html
- 4. https://tineretului.wordpress.com/istorie/parcul-tineretului/
- 5. http://www.looms.ro/bucuresti/turism/obiective-turistice/parcuri/parcul-tineretului/