Tenisul de masă în România

Tenisul de masă în România

Angelica Rozeanu

Angelica Rozeanu ţinând în mână Cupa Mondială din 1955, jucătoare de tenis de masă de talie internaţională, una din cele mai bune jucătoare de tenis de masă, România
Angelica Rozeanu în 1955. Autor: Rossem, Wim van / Anefo. Sursa: Dutch National Archives, The Hague, Fotocollectie Algemeen Nederlands Persbureau (ANeFo), 1945-1989, Nummer toegang 2.24.01.09 Bestanddeelnummer 907-0838
http://www.gahetna.nl/collectie/afbeeldingen/fotocollectie/zoeken/weergave/detail/q/id/a933b466-d0b4-102d-bcf8-003048976d84
Data: 20 aprilie 1955
Locaţie: Utrecht
Licenţa: Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0 Netherlands

Angelica Rozeanu a cucerit 17 medalii de aur la Campionatele Mondiale, fiind a doua în lume (în Guinness Book of Records): a fost campioană mondială de 6 ori la simplu (1950, 1951, 1952, 1953, 1954, 1955, record mondial care nu a fost egalat, de trei ori la dublu (1953, 1955, 1956), de trei ori la dublu mixt (1951,1952, 1953) şi de 5 ori cu echipa (1950, 1951, 1953, 1955, 1956).  La Campionatul Mondial de la Bucureşti, din 1953, a obţinut toate cele 4 medalii de aur posibile (simplu, dublu feminin, dublu mixt şi cu echipa), câştigând toate probele şi stabilind un record care nu a mai fost atins şi care nu mai poate fi atins pentru că acum Campionatele Mondiale au loc separat, la simplu în anii fără soţ, la dublu în anii cu soţ. La Campionatele Europene a obţinut titlul la dublu, în 1958 şi 1960. A fost prima sportivă română care a cucerit titlul mondial (1950) şi cel european (1958).

Echipa națională

Echipa națională a României a câștigat trofeul european la feminin pe echipe de 5 ori:  1992, 2002, 2005, 2017, 2019.

Naționala feminină U15 a câștigat titlul european în 2022, la Belgrad.

Otilia Bădescu

Otilia Bădescu a câştigat titlul european la dublu mixt în 1992, în 1998 şi 2005, şi la simplu în 2003.

Elisabeta Samara

Elisabeta Samara a cucerit următoarele titluri europene: cu echipa în 2005, la dublu cu Daniela Dodean în 2009, la dublu mixt, cu Andrei Filimon în 2011 şi 2012, la dublu cu Daniela Dodean în 2012, un alt titlu la simplu în 2015 și cu echipa în 2019. Samara a câştigat şi Champions League în 2015 jucând pentru Fenerbahce Istanbul. A câştigat titlul european cu echipa naţională în 2017 și în 2019.

Daniela Dodean

Daniela Dodean a câştigat titlul european în 2009 şi 2012, ambele cu Elisabata Samara şi cu echipa naţională în 2017 și 2019.

Bernadette Szocs

Bernadette Szocs a câștigat titlul european cu echipa în 2017 și 2019 .

Andrei Filimon

Andrei Filimon a câştigat titlul european în 2011 şi 2012, la dublu mixt, cu Elisabeta Samara.

Ovidiu Ionescu

Ovidiu Ionescu a câștigat argintul în proba de dublu masculin la Campionatul Mondial de la Budapesta, în aprilie 2019. El a jucat cu Alvaro Robles (Spania). În semifinale Ovidiu Ionescu/Alvaro Robles (Spania)- portughezii Tiago Apolonia/Joao Monteiro 4-3 (11-6, 3-11, 10-12, 11-7, 11-7, 9-11, 11-8). În finală Ovidiu Ionescu/ Alvaro Robles-chinezii Long Ma/Chuqin Wang 4-1 (3-11, 11-8, 7-11, 3-11, 5-11).

 

Tenisul de masă în România Tenisul de masă în România Tenisul de masă în România Tenisul de masă în România Tenisul de masă în România

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.