Liviu Rebreanu
Rezumat
Liviu Rebreanu (27 noiembrie 1885 sat Târlișua din jud. Bistrița Năsăud-1944) a fost un scriitor român. A fost prozator, dramaturg, membru al Academiei Române, jurnalist și traducător.
Familia
A fost al 5-lea din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi (născută Diuganu). Tatăl lui aduna povești, strigăte, chiuituri din Ardeal. Mama era gospodină.
Tatăl său i-a povestit că în ziua nașterii sale a fost o ploaie formidabilă de stele. Erau resturile cometei Billa, care au venit în contact cu Pământul.
Studii
În anul 1889, familia s-a mutat în comuna Maieru. Aici a făcut școala primară.
În 1895-1897 a urmat 2 clase la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud.
În 1897 s-a mutat la Școala de Băieți din Bistrița („Polgári fiu iskola”), cunoscută și ca Gimnaziul Evanghelic din Bistrița (astăzi Colegiul Național „Liviu Rebreanu”).
Începând cu 1900, a urmat Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron, în nord-vestul Ungariei.
Între anii 1903 – 1906, a urmat Academia Militară „Ludoviceum” din Budapesta.
Armată
La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară, la regimentul al 2-lea de honvezi regali din Gyula.
În 1908 demisionează din armată.
După armată
În 1909 a fost funcționar la primăria din Vărarea, actualul Nepos.
Închisoare
În 1910 guvernul de la Budapesta cere autorităților de la București extrădarea gazetarului Rebreanu din pricina promovării intereselor românilor din Ardeal. Este arestat și închis la Închisoarea Văcărești.
Este transferat la închisoarea din Gyula, în Imperiul Austro-Ungar.
Pe 16 august 1910 este eliberat din închisoare, după 6 luni.
După închisoare
Este ajutor de notar în Măgura Ilvei și în Nimigea.
În 1911 este secretar literar la Teatrul Național din Craiova.
Se întâlnește cu actriţa Ștefana (Fanny) Rădulescu. Se căsătoresc în 1912. Ea avea o fiică făcută cu un alt bărbat, Puia-Florica, pe care Rebreanu o adoptă.
În 1913 devine reporter la ziarul „Adevărul”, în Al Doilea Război Balcanic.
În 1917, fratele său, Emil Rebreanu, ofițer în armata austro-ungară, este acuzat de dezertare și spionaj și este condamnat și executat prin spânzurare, în 1918.
În 1929-1930 lucrează la Direcția Educației Poporului, la propunerea primului ministru.
În 1929-1930 este director la Teatrul Național din București.
Cumpără o casă și o vie la Valea Mare, lângă Pitești.
În 1933-1936, Rebreanu este vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Radiodifuziunii.
În 1941 redevine director al Teatrului Național din București.
În 1944 o radiografie pulmonară arată că are o problemă la plămâni.
Moare pe 1 septembrie 1944, la vârsta de 59 de ani.
A fost înhumat la cimitirul din localitatea Valea Mare, dar după câteva luni este transferat la Cimitorul Bellu din București.
Case memoriale
Casa Memorială din Maieru a fost înființată în 1959 de către un grup de elevi conduși de Sever Ursa, în sala de intrare a școlii.
Casa Memorială Liviu Rebreanu din Valea Mare a fost deschisă pe 27 mai 1969. Ea este în locuința unde a trăit Rebreanu după 1930.
Casa Memorială Fanny și Liviu Rebreanu în apartamentul din București, lăsat ca donație de Puia Vasilescu Rebreanu, după moarte. Cuprinde tablouri valoroase, pictate de Camil Ressu, Jean Steriadi, Nicolae Dărăscu, Francisc Șirato, sculpturi realizate de Milița Petrașcu, Ion Jalea, Oscar Han, o colecție impresionantă de ceramică și o colecție de icoane pe sticlă.
Opera
Ziare și reviste
Ordinea
Viața
Reviste
Convorbiri critice
Lansează revista bilunară „Teatrul”.
Ramuri
Scena
Traduceri
Lelki kalandok/Aventuri spirituale( Budapesta, în anul 1908, însă sub semnătura scriitorului maghiar Gyula Szini)
Hoții de Schiller și Ofițerul de Franz Molnar
Nuvele
Cântecul iubirii, Proștii, Culcușul, Golanii, Dintele, Nevasta, Ocrotitorul, Mărturisire, Strănutarea, Vrăjmașii, Cearta, Idilă de la țară, Talerii, Cuceritorul, Cerșetorul, Hora morții, Bibi, Norocul, Pozna, A murit o femeie…, Catastrofa, Cântecul lebedei, Cuibul visurilor, Ițic Ștrul, dezertor, Ghinionul, Fiara, Omul mic și oamenii mari, La urma urmelor…, Cumpăna dreptății, Dincolo.
Romane
Ion (1920) (primul roman obiectiv din literatura română)
Crăișorul (1929)
Răscoala (1932)
Gorila (1938)
Pădurea spânzuraților (1922) (primul roman de analiză psihologică din literatura română)
Adam și Eva (1925)
Ciuleandra (1927)
Jar (1934).
Amândoi (1940)
Teatru
Cadrilul (1919)
Plicul (1923)
Apostolii (1926) (comedie)
Note de călătorie
Metropole
Jurnal
Liviu Rebreanu, Jurnal I, II, 1984
Pseudonime
Olly Oliver și Rebrean Oliver
Premii
Premiul Năsturel-Herescu în 1920 pentru romanul ,,Ion”.
Marele premiu al romanului, în 1924 pentru romanul ,,Pădurea Spânzuraților”, acordat de Societatea Scriitorilor Români.
Ordinul „Coroana României” în grad de Mare Cruce, în 1942.
Ecranizări
Pădurea spînzuraților (1965), regia Liviu Ciulei, a câștigat Premiul pentru Regie la Festivalul de la Cannes;
Răscoala (1966), regia Mircea Mureșan;
Blestemul pămîntului – Blestemul iubirii (1980), regia Mircea Mureșan;
Ciuleandra (1930), scenariul şi regia Martin Berger
Ciuleandra (1985), regia Sergiu Nicolaescu.
Diverse
Era fumător și băutor de cafele.
Scria noaptea. Cam 4-5 pagini pe zi.
Adam și Eva a fost opera sa preferată.
Credea în Dumnezeu, dar nu se ruga niciodată.
A declarat că 99% din cei pe care i-a ajutat l-au înjurat.
Era superstițios: nu pleca la drum marți, nu începea un lucru sâmbăta, numărul 7 îl considera nefavorabil, dar 13 îi era simpatic, dacă vedea un preot era ceva de rău, dar dacă vedea un țigan era de bine, credea în bătaia ochiului drept și stâng, în vise.
Bibliografie
https://www.digi24.ro/interviurile-secolului-xx/liviu-rebreanu-in-intimitate-interviu-3242733
https://complexulmuzealbn.ro/ro/sectii/muzeul-memorial-liviu-rebreanu
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu